YouVersion
Pictograma căutare

Ridică-te și străluceșteMostră

Arise and Shine

Ziua 1 din 5

Lumină în întuneric

Nu știu despre tine, dar eu vreau să fiu o persoană care aduce speranță celorlalți. Vreau să fiu plină de bucurie, să fiu o lumină strălucitoare care să lumineze pentru Isus. Dar în unele zile pare atât de greu să văd lumina în circumstanțele întunecate din viața mea. Chiar dacă știu că Dumnezeu mă cheamă să las povara fricilor, îngrijorărilor și întrebărilor mele pe umerii Săi și îmi promite odihnă, totuși mă lupt cu întunericul din inima și din mintea mea.

Ioan 1:4-5 ne spune următorul lucru despre Isus: „În El era viața, și viața era lumina oamenilor. Lumina luminează în întunecime, și întunecimea n-a învăluit-o.” Cu alte cuvinte, Isus este lumina lumii. Ne putem simți copleșiți de întuneric, dar acesta nu ne va putea învinge niciodată, pentru că lumina lui Isus este în noi și în jurul nostru.

Toate lucrurile negative și apăsătoare pe care le vezi pe telefon nu au nicio stăpânire peste viața ta. Negativitatea care poate fi găsită pretutindeni în jurul tău la locul de muncă, nu poate sta în calea planului lui Dumnezeu pentru viața ta. Întunericul pe care-l vezi de-a lungul zilei nu te va învinge, datorită puterii care este în Numele lui Isus.

Întunericul are un mod de-a ne spune că suntem blocați. Vrea să ne facă să simțim că ne controlează; dar adevărul este că nu o face. Avem puterea de a alege să lăsăm întunericul să ne controleze sau să preluăm noi înșine controlul cu ajutorul lui Dumnezeu. Dușmanul vrea ca noi să credem minciuna că în mijlocul întunericului nu poate exista lumină. Satan nu vrea ca noi să avem speranța care vine de la Isus.

A descoperi cum să fii lumina lui Cristos este un proces, dar este un proces de care ești mai mult decât capabil. Acum, ești exact acolo unde trebuie să fii, iar El este cu tine.

Doamne, vreau să Te cunosc mai mult. Îmi doresc să înțeleg inima Ta pentru mine, pentru alții și pentru lumea aceasta. În care domeniu al vieții mele mă chemi să Te caut mai mult? Ajută-mă să lupt cu minciunile pe care dușmanul le folosește pentru a mă distrage de la Tine. Ajută-mă să mă apropii mai mult de Tine, pentru ca lumina Ta să strălucească prin mine. Amin.

Zi 2

Despre acest plan

Arise and Shine

Oamenii spun adesea, „Dă-I poverile tale lui Dumnezeu.” Te-ai întrebat vreodată: Cum fac asta? Stricăciunea lumii pare să apese prea greu. Și oricât de mult îți dorești să răspândești lumina lui Isus, te întrebi cum ar trebui să faci asta din moment ce tu însuți te lupți să vezi lumina. Acest devoțional privește la modul în care putem fi lumini pentru Isus chiar și atunci când propria noastră lume pare întunecată.

More

Mulțumim WaterBrook Multnomah pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe detalii, vizitează: https://waterbrookmultnomah.com/books/726918/arise-and-shine-by-allyson-golden

Planuri asemănătoare