Fără regreteMostră
Seamănă cu generozitate
În timpul bolii mele, mergeam prin cartierul nostru cu soțul meu și aveam nevoie de toată puterea mea pentru a putea face această plimbare. După ce ne-am întors acasă și mă odihneam, am încercat să inspir pentru patru secunde. Plămânii mei erau prea slăbiți pentru a face acest lucru. Tot ce puteam să gândesc era: „Doamne, știu că Tu poți.”
Din momentul în care Dumnezeu m-a chemat în misiune, m-am rugat pentru oameni să fie vindecați. M-am rugat pentru vindecare spirituală, fizică și emoțională, crezând că Dumnezeu este capabil să o aducă în orice moment. Cred că astăzi culeg o recoltă din ceea ce am semănat rugându-mă pentru vindecarea altora. De multe ori m-am întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă nu aș fi folosit darurile care mi-au fost date.
În inima mea, chiar și de-a lungul timpului în care m-am luptat cu boala, am simțit că aveam mult mai mult de oferit, mult mai multe lucruri pentru care să trăiesc și mult mai mulți oameni cărora să arăt generozitate. Știu că am primit o recoltă bogată de la Domnul. Mi s-a dat o a doua șansă în viață. Bunătatea Lui este nemeritată, dragostea Lui nemărginită, iar harul Lui un dar fără plată.
Nu aștepta. Fă acele acte de bunătate astăzi, fii generos și trăiește-ți viața fără regrete.
Trăire intenționată:
- Fii o binecuvântare pentru că ți s-au oferit binecuvântări
- Împărtășește nu numai bogăția ta, ci și darurile și talentele tale spirituale
- Așteaptă-te la creșteri și fii generos
- Amintește-ți că Dumnezeu dă sămânța și El o înmulțește pentru a o folosi spre gloria Lui
Scriptura
Despre acest plan
Aceste puternice devoționale zilnice vorbesc despre ce înseamnă să trăiești o viață fără regrete. Fi înviorat și învață cum să Îi slujești și să Îl glorifici pe Dumnezeu ca și cum fiecare zi ar fi ultima ta zi. Acest plan de citire este bazat pe cartea lui Robin Bertram, „No regrets”.
More