PovestitoriMostră

ISUS PENTRU „NONES”
Este grupul „religios” cu cea mai rapidă creștere din America – sunt cei „NONEs” sau persoanele nereligioase. În 2012, aproape 20% dintre americani s-au identificat ca neavând interese sau afiliere religioasă. Cu millennials, cei născuți după 1980, veți descoperi că procentul crește la aproximativ 30-40%. Acesta este un grup foarte mare de oameni numai în America - mult mai mare atunci când gândim la nivel global. Deci, cum inițiem conversații despre credință cu acest grup anume?
Începe cu o întrebare simplă: spune-mi despre Dumnezeul în care nu crezi – poate nici eu nu cred în el! Ce vreau să spun cu asta? Ei bine, atunci când vă așezați și discutați despre Dumnezeu cu mulți oameni nereligioși, veți descoperi că părerea lor despre Dumnezeu este în contradicție totală cu ceea ce ne învață de fapt Scripturile. Sunt de multe ori de acord cu scepticul, cu agnosticul, chiar și cu ateul, pentru că Dumnezeul în care ei nu cred, nici eu nu cred. Adesea, felul cum îl privesc pe Dumnezeu a devenit atât de distorsionat, încât Dumnezeul pe care ei îl descriu nu este nici pe aproape de Dumnezeul pe care noi creștinii am ajuns să-l cunoaștem prin persoana lui Isus Hristos. Și chiar asta este un punct de plecare – este începutul unei discuții spirituale.
Indiferent cu cine vorbim, musulman, budist sau ateu, toate conversațiile spirituale încep cu acceptarea oamenilor așa cum sunt, chiar dacă valorile, credințele sau stilurile lor de viață par foarte diferite. Aceasta este părerea lui Pavel. El spune: „Nu ignor legea lui Hristos. Nu compromit Evanghelia sau valorile mele morale, dar EU caut să găsesc un interes comun (parafraza mea).” În cele din urmă, atunci când apar întrebări despre motivul pentru care trăim așa cum o facem, putem arăta spre Isus.
La urma urmei, Isus a lăsat deoparte mângâierea Cerului trăind printre noi și murind pentru noi, ca să putem fi mântuiți. Cu siguranță că ne putem lăsa deoparte interesele de dragul de a arăta un „NONE” către Hristos. Vrei?
Scriptura
Despre acest plan

Biblia este plină de povești și de povestitori. Seria aceasta vorbește despre câteva dintre ele, inclusiv despre povestitorul suprem, Isus. De asemenea, oferă o perspectivă excelentă despre cum poți deveni un povestitor în propria viață!
More