Dând Sens Vieții Tale ‐ Partea 1: Cine deține controlul?

„Lui Esau i-am dat în stăpânire muntele Seirului, iar Iacov împreună cu fiii lui s-au dus în Egipt.” Iosua 24: 4 (NTR)

Fie că deții un doctorat sau te-ai lăsat de şcoală mai devreme, cu siguranță te-ai confruntat cu probleme. Cu toții întâmpinăm probleme; Şi uneori nu putem da sens vieții. Ne facem planuri dar lucrurile nu ies bine; Fie se întâmplă imprevizibilul; Ori ne alegem cu o consecință neaşteptată. Şi deşi îl slujim pe Dumnezeu lucrurile par să scape de sub control, lăsându-ne să ne întrebăm „ce se întâmplă!?”

Asta se poate să fi fost adevărat pentru poporul lui Israel în timp ce îl ascultau pe Iosua relatând felul cum Dumnezeu a lucrat cu poporul Său. Patriarhul Iacov era unul dintre doi frați gemeni. Esau, celălalt frate, îşi vânduse dreptul de întâi născut pentru o farfurie de mâncare de linte, arătând prin acțiunea lui că disprețuia binecuvântarea Lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu l-a respins ca moștenitor al promisiunilor care i-au fost făcute predecesorului său Avraam. Totuși Iosua ne spune că Dumnezeu ulterior l-a binecuvântat pe Esau cu zona muntoasă din Seir, de unde el și urmașii săi se puteau apăra cu ușurință în cazul în care vreun dușman venea împotriva lor să îi atace. Pe de altă parte, Iacov, fiul binecuvântării, cel care în ciuda defectelor sale, prin suveranitatea Lui Dumnezeu a fost acceptat de Dumnezeu—a fost trimis în Egipt împreună cu familia lui, unde urmau să devină sclavi. Asta nu are nici un sens!

Înainte să putem da sens acestei relatări și a lucrurilor care se întâmplă în viața noastră, trebuie mai întâi să îl înțelegem pe Dumnezeu. Pentru că nu noi suntem cei care deținem controlul universului; Dumnezeu este. Și zilele noastre ne sunt numărate după planul Său, fiecăruia dintre noi. Scopul Lui Dumnezeu pentru copiii săi este să ne facă bărbați și femei ai credinței. De aceea ne permite să ajungem în situații unde trebuie să învățăm să ne încredem în El. De ce am avea nevoie să ne încredem în Dumnezeu când toate ne merg perfect? Nu, jos în vale este locul unde ne înviorează El sufletul.

Dumnezeu spunea, „Pe Iacov îl iubesc, și o să îl fac pe el și poporul său oameni ai credinței; așa că o să îi las să întâmpine situații dificile.” Toți suntem în școala credinței, și asta explică multe lucruri din viața noastră pe care acum le putem înțelege mai bine. Cum vom crede dacă nu avem probleme? Cum vom învăța să ne încredem în Dumnezeu dacă nu avem uneori și experiențe dureroase—dacă nu avem și greutăți? Dumnezeu vrea ca noi să demonstrăm o viață de credință și să inspirăm pe alții să creadă; dar nu putem motiva pe cineva să creadă în Dumnezeu când noi înșine nu am fost în situația în care să credem în Dumnezeu si nu am văzut ce poate El să facă.

Din încrederea lor în Dumnezeu, ceea ce Dumnezeu le-a dat lui Iacov și poporului lui Israel, și ceea ce ne dăruiește și nouă, este o mărturie. Poporul lui Israel și astăzi mai cântă cântări —mii de ani mai târziu—despre cum Dumnezeu i-a eliberat din Egipt. O mărturie nu este ceva care se învață și apoi se recită ca și o poezie; este o experiență în care a trebuit să te încrezi în Dumnezeu, și din care L-ai văzut cum te-a scos biruitor, care te pune în poziție să îi poți ajuta și încuraja pe alții care se află în vale. Atunci vei putea să îi ridici, pentru că vei putea spune, „Nu renunța! Și eu eram gata să renunț; dar ceea ce Dumnezeu a făcut pentru mine, poate face și pentru tine!”

Va urma…