Rut: povestea răscumpărării lui Dumnezeu prin iubireMostră
Multe istorisiri grozave se încheie cu fraza „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.” Nu și povestea lui Rut. Istorisirea ei se extinde și după „fericiți până la adânci bătrâneți” prin genealogia lui Hristos. Ultimele șase versete din cartea Rut sunt cele mai importante deoarece ele ne arată, încă o dată, cum Dumnezeu face ca toate să lucreze pentru binele celor ce-L iubesc (Romani 8:28). Pe parcursul studiului în cartea Rut, putem vedea cum Dumnezeu a folosit tapiseria vieților omenești pentru a duce la împlinire planurile Lui. Versetele de închidere ne demonstrează că voia desăvârșită a lui Dumnezeu se împlinește în ciuda deciziilor noastre mai puțin perfecte și a piedicilor ce le experimentăm în viață.
Voia perfectă a lui Dumnezeu ne include și pe noi însă nu ne are pe noi ca focus. În cartea Faithful God: An Exposition on the Book of Ruth, Sinclair Ferguson spunea: „Semnificația mai adâncă a ceea ce face Dumnezeu se întinde dincolo de viața personajelor principale.” Toți credincioșii slujesc unui scop mai măreț decât ceea ce se vede în viața de zi cu zi. Dovada acestui fapt este felul în care cele trei personaje principale se estompează în memoria cititorului pe parcursul ultimelor șase versete, deoarece povestea lor nu este actul central al poveștii. Totuși, persoanele din carte joacă un rol important în povestea salvării. Bunătatea iubitoare arătată de Rut și Boaz pune în mișcare salvarea ce se extinde mai apoi întregii lumi.
Este limpede din aceste versete de încheiere a cărții Rut că scopul final al lui Dumnezeu pentru parcursul poveștii este împlinirea unui scop specific: nașterea lui Isus Hristos. Asta a inclus mutarea lui Naomi în Moab, lipsurile inițiale ale lui Rut, moartea soțului și ambilor fii a lui Naomi, felul în care Rut a rămas cu Naomi, munca pe care Rut o avea pe câmpurile lui Boaz, planul riscant al lui Naomi (care a funcționat), faptul că celălalt om care putea să o răscumpere pe Rut a refuzat și nașterea lui Obed, fiul lui Boaz și a lui Rut.
Versetul din Geneza 3:15 este cunoscut ca fiind o protoevanghelie (protoevanghelium) deoarece este prima (proto (primul)) proclamare a Evangheliei (euangelion (greacă)). Dumnezeu promite să aducă strivirea lui Satan prin urmașii Evei. Când Dumnezeu a spus urmași, se referea la Isus Hristos, singurul Lui Fiu, care a strivit diavolul prin moartea pe cruce. La abia al treilea capitol din Biblie, acest verset pune în mișcare povestea lui Isus, poveste care continuă prin Rut și mai departe în Scriptură. Promisiunea din Geneza 3:15 a fost rostită pentru a fi împlinită mai apoi printr-o familie mică și aparent nesemnificativă din Betleem.
Genealogia aceasta pune povestea cărții lui Rut la un alt nivel, de la povestea petrecută într-un orășel micuț la o istorie a unei națiuni, ce are semnificații eterne. În vremurile întunecate din Judecători s-a pus o fundație care să susțină generația din care se va naște Mântuitorul, Mesia, Răscumpărătorul unei umanități pierdute și sărace. Sămânța avea să fie dusă mai departe prin Boaz și Rut, David și Batșeba, Iosif și Maria. În Psalmul 132:12 Dumnezeu promite că unul din fii lui David, unul chiar mai mare decât David, va împărăți pentru totdeauna. Și astfel Dumnezeu a adus toate lucrurile împreună pe parcursul a sute de ani, ca să împlinească cel mai mare bine, pentru cei care cred în El.
La baza cărții lui Rut stau patru adevăruri teologice importante:
1. Ne putem pune încrederea în felul lui Dumnezeu de a ne purta de grijă. Poate nu suntem mereu capabili să vedem ori să înțelegem acțiunile lui Dumnezeu dar ne putem odihni pe baza promisiunii că El este în control și nu-i va părăsi pe copiii Lui.
2. Ni se poruncește să arătăm iubire și bunătate pentru ceilalți așa cum Dumnezeu a arătat față de noi.
3. Dumnezeu răspunde rugăciunii înălțate de oamenii Lui, binecuvântarea Lui se extinde dincolo de perspectiva limitată a vieții noastre înspre generațiile care vor urma.
4. Avem nevoie de un Răscumpărător care ne-a iubit atât de mult încât a murit pentru a ne restaura imaginea în fața lui Dumnezeu. Nimeni nu este în afara harului lui Dumnezeu, iar cei din urmă - păcătoșii, neamurile și cei marginalizați social - sunt răscumpărați.
Despre acest plan
Poate una din cele mai impresionante povestiri din toate timpurile, reprezentată ca o scurtă istorioară, este cartea Rut. O dovadă a dragostei vindecătoare oferită de Dumnezeu. Cartea Rut este o istorisire fantastică despre felul în care Dumnezeu folosește viețile unor oameni obișnuiți pentru a împlini voia Lui. Folosind frumoasele asemănări cu felul de a iubi al lui Hristos și sacrificiul pentru oamenii Săi, cartea Rut ne prezintă cât de departe poate merge Dumnezeu pentru a-Și mântui copiii.
More