YouVersion
Pictograma căutare

Cântă de bucurie! Numărătoare inversă până la CrăciunMostră

Joy! to Your World! A Countdown to Christmas

Ziua 14 din 25

Istoricii Bibliei cred că e posibil să fi fost aproape 1 milion de vizitatori aglomerând străzile din acest mic oraș numit „Betleem".

Ce s-ar întâmpla dacă 1 milion de oameni ar invada orașul tău? Ce probleme ar aduce pentru traficul rutier? Sau ce cozi s-ar face la mall? Ori la hotelurile deja suprapopulate?

Nu am experimentat niciodată „aglomerația", comparativ cu cea din Betleem, în acea noapte memorabilă. Erau acolo măgari care răgeau și vânzători care strigau; de asemenea, o procesiune de cămile, oameni, vameși și oficialități împingându-se și croindu-și drum pe străzile prăfuite din Betleem. Era duhoare de gunoi de grajd și miros de corpuri înghesuite și transpirate la fiecare colț din fiecare stradă.

Nervii oamenilor erau încordați, portofelele lor erau goale și toți erau sătui de lăcomia guvernatorilor! Era o masă de oameni care nu știa unde trebuia să meargă și cum să ajungă acolo. Seamănă cu secolul 21, nu-i așa?!

Dumnezeu a ales acest moment de haos și confuzie... de nervi tociți și eșec economic... ca loc de naștere al Fiului Său. Domnul a ales să invadeze blocajele în trafic ale umanității cu Băiețelul Lui.

Am permis vieților noastre să devină la fel de haotice, confuze și în afara controlului ca orice oraș, din orice parte a lumii, în orice moment din istorie. Frumusețea Crăciunului este că prezența Sa a schimbat scopul existenței noastre aglomerate!

Dumnezeu a dorit să neutralizeze modul nostru costisitor de viață și astfel L-a trimis pe Domnul Păcii.

El a știut că avem nevoie de un răspuns pentru frământările noastre induse de stres și deci L-a trimis pe Iubitul Cerului să fie răspunsul nostru.

În mijlocul umanității și a vocilor nesfârșite, s-a născut un Mântuitor. Rugăciunea mea este ca în acest an, în mijlocul vieții tale super-ocupate, să îți faci timp pentru a privi cu mirare la Copilul din iesle.

Nu rata întâlnirile divine de Crăciun pentru că ești atât de învăluit în aspecte trecătoare ale sezonului sărbătorilor! Slava Crăciunului este minunea prezenței Lui... un copil culcat într-o iesle.
Ziua 13Ziua 15

Despre acest plan

Joy! to Your World! A Countdown to Christmas

Crăciunul este un timp când noi toți ar trebui să așteptăm intrarea cerului în lumile noastre prăfuite și murdare. Crăciunul este un timp care ne amintește tuturor că miracolele se întâmplă cu adevărat, că rugăciunile, de fapt, primesc răspunsuri și că cerul este la un răspuns distanță de noi. Luând exemplul experiențelor Mariei, ale lui Iosif, ale lui Zaharia și ale Elisabetei, ale păstorilor și ale magilor, aceste meditații studiază semnificația primului Crăciun și în ce mod se intersectează cu viețile noastre astăzi.

More

Mulțumim lui Carol McLeod și Just Joy Ministries pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, accesează: www.justjoyministries.com