YouVersion
Pictograma căutare

Când Ne RugămMostră

Când Ne Rugăm

Ziua 5 din 7

ZIUA 5

Când ne rugăm se schimbă ceva în cei din jurul nostru

Atunci când ne rugăm pentru alții ne asemănăm tot mai mult cu Isus. Când ne rugăm pentru alții, punem nevoile lor deasupra nevoilor noastre și ne exprimăm dragostea și grija pentru ei. Biblia ne îndeamnă să ne purtăm unii altora poverilor și cum am putea să facem mai bine asta decât pe genunchi? Intervenția lui Dumnezeu în viețile celor pentru care ne rugăm nu depinde de numărul de oameni care se roagă pentru ei sau de numărul de rugăciuni rostite pentru ei. Atunci când ne rugăm unii pentru alții venim în sprijinul celor în nevoie. Ne arătăm solidaritatea și compasiunea atunci când suntem gata să ne unim în rugăciune pentru aceleași motive. Rugăciunea unii pentru alții ne dă un sentiment real de comunitate și alungă starea de singurătate. Poate că în durerea lor, unii oameni nu mai au credința de a merge înaintea Domnului și de a-I cere ajutorul, însă prin rugăciunea celor credincioși lucrurile se schimbă. Biblia spune să ne rugăm unii pentru alții pentru a fi vindecați. Unul singur este Autorul mântuirii și vindecării noastre, dar atunci când ne susținem în rugăciune devenim un sprijin alături de Domnul în transformarea celor pentru care ne rugăm.

Pentru cine te rogi astăzi? Dacă știi nevoia cuiva, roagă-te specific pentru aceea persoană. Roagă-te și pentru cei despre care nu știi mare lucru, dar pe care Dumnezeu ți-i pune pe inimă. Roagă-te chiar și pentru vrășmașii tăi. Roagă-te pentru mântuirea lor, ca ei să reziste în fața ispitelor și să fie sfințiți de Dumnezeu. Roagă-te pentru unitate. Roagă-te pentru nevoile fizice ale oamenilor. Pentru veniturile lor, pentru relațiile lor, pentru sănătatea lor. Lasă-L pe Duhul Sfânt să te îndrume pentru ce să te rogi pentru ei atunci când nu ști ce să spui în rugăciune. Iar dacă El îți dă un cuvânt de încurajare, lasă-te folosit de Dumnezeu în a schimba ceva în viețile acestor persoane și transmite-le acel cuvânt.

Ziua 4Ziua 6

Despre acest plan

Când Ne Rugăm

Folosește acest devoțional de 7 zile pentru a înțelege mai bine de ce este importantă rugăciunea, ce anume se schimbă atunci când ne rugăm și cum ar trebui să ne rugăm.

More

Dorim să mulțumim HILLSONG BUCHAREST pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: https://www.hillsong.ro/