A sta în liniște: 7 zile de așteptare a promisiunii lui DumnezeuMostră
ZIUA 3
A STA ÎN LINIȘTE: DUMNEZEU E AICI
Mulți dintre noi am fost în situații imposibile în care nu puteam vedea o soluție: un diagnostic medical, pierderea locului de muncă sau a unei persoane dragi. Poate fi greu să-L vedem sau să-L găsim pe Dumnezeu în aceste momente în care ne simțim fără scăpare.
În Biblie, vedem cum Iacov a fugit de o situație pe care el însuși a creat-o. Uitându-ne la acțiunile lui, putem spune că el nu merita favoarea lui Dumnezeu pentru că a înșelat și a mințit. Sunt sigură că Iacov nu a simțit că Dumnezeu era cu el în timpul călătoriei. În timp ce se afla într-un loc pustiu, fără speranță, fugind de tot răul pe care l-a făcut, Dumnezeu l-a vizitat printr-un vis. În ciuda situației create de Iacov, Dumnezeu i-a confirmat prezența Sa în perioada cea mai grea pentru Iacov.
Înainte de această vizită divină, Iacov probabil s-a simțit singur, speriat și pierdut. A crezut că nu are rost să-l roage pe Dumnezeu să-l ajute. La fel ca și Iacov, și noi ne închidem față de Dumnezeu atunci când simțim că nu suntem vrednici sau când credem că Dumnezeu ne-a greșit. Vestea bună este că și în perioadele noastre cele mai grele, Dumnezeu nu ne părăsește, chiar dacă pare că tace.
După ce Iacov a aflat că Dumnezeu era încă cu el, a avut curajul să continue, știind că Dumnezeu va merge cu el și îl va ocroti. Acest moment poate a fost începutul relației lui cu Domnul. Iacov probabil știa despre Dumnezeu de la tatăl său, dar nu a experimentat relația adevărată cu El pe care a găsit-o în această perioada tulbure.
Dacă azi ești într-o situație care pare imposibilă, oprește-te puțin, roagă-te și caută-L pe Dumnezeu exact unde ești. El e aici. Chiar dacă e liniște și nu se aude nimic, continuă să-L cauți pe Dumnezeu. E aici și la momentul hotărât de El, se va revela. Dumnezeu nu ne părăsește niciodată, dar așteaptă ca noi să-I acceptăm invitația de a umbla cu El. La fel cum Iacov a realizat că trebuie să-și continue călătoria cu Dumnezeu, El așteaptă ca și noi să ne dăm seama de același lucru. Accepți invitația Lui?
Scriptura
Despre acest plan
Există momente în care nu putem să vedem cum în viața noastră se împlinesc promisiuni date de Dumnezeu. Sau ajungem într-un punct în care trebuie să luăm o decizie, ne bazăm pe Dumnezeu să ne vorbească direct, dar auzim doar tăcere. Acest devoțional de 7 zile vă va vorbi despre cum putem să umblăm după voia lui Dumnezeu atunci când El pare să tacă.
More