Fiecare inimă tânjitoareMostră

Un înger înspăimântător și un răspuns prost

Lui Zaharia nu-i venea să-și creadă urechilor când s-a tras la sorți și sorții au căzut asupra lui. Ca preot, oficiase mii de jertfe de animale, dar nu avusese niciodată onoarea de a oferi tămâie în Locul Sfânt. Zaharia trase adânc aer în piept când păși în camera sfințită.

Mica flacără pe care o purta arunca umbre în jurul camerei. În dreapta lui, a văzut masa pâinii pentru punerea înainte, în stânga lui, sfeșnicul de aur, iar în fața lui era altarul tămâierii. A aprins tămâia mirositoare la altar și și-a plecat capul să se roage. Când și-a deschis ochii, l-a văzut pe el cu coada ochiului.

Stând în umbră se profila cea mai maiestuoasă și terifiantă ființă pe care o văzuse vreodată. Era îngerul, Gabriel.

Chiar dacă vederea lui Gabriel a fost înspăimântătoare, îngerul l-a asigurat pe Zaharia să nu se teamă și că are cea mai uluitoare veste. Rugăciunile lui Zaharia și ale Elisabetei pentru un fiu aveau să fie în curând răspunse, iar acest copil va fi mare în ochii Domnului. Acest copil pentru care s-a rugat mult timp avea să fie premergătorul lui Mesia.

Singura problemă a fost că Zaharia și Elisabeta au trecut cu mult de vârsta fertilității. Așa că Zaharia l-a întrebat pe Gabriel: „Din ce voi cunoaște lucrul acesta?” Mesagerul îngeresc a răspuns: „Eu sunt Gabriel care stau înaintea lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, nu este suficientă vederea mea pentru ca tu să crezi, Zaharia?

Desigur, Zaharia știa că Dumnezeu ar putea să-i răspundă rugăciunilor, dar pentru a-și proteja așteptările, a ajuns la concluzia că nu ar fi făcut-o.

Din cauza necredinței lui, Gabriel l-a făcut mut pe Zaharia. Nu putea auzi sau vorbi. Dar nu este toată necredința proastă? Când nu credem ceea ce a fost descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu, arătăm și arătăm și noi muțenie spirituală.

Chiar dacă Zaharia a răspuns inițial cu îndoială, „pauza” lui l-a ajutat să vadă lucrurile clar. Când limba i s-a dezlegat în cele din urmă, buzele i s-au revărsat cu cuvinte de laudă. Cu vorbirea sa recuperată, și-a folosit buzele pentru a-L binecuvânta pe Dumnezeu în loc să-și exprime îndoiala.

Timp de zeci de ani, Zaharia și Elisabeta au crezut că Dumnezeu a răspuns dorinței inimii lor cu răspunsul „nu”, dar el a fost doar un „nu încă”. Continuă să te rogi, să crezi și să asculți în continuare! Nu știi niciodată ce poate face Dumnezeu cu rugăciunile tale care nu au primit încă răspuns.

• Unde sunt in necredință cu ceea ce Dumnezeu a descoperit în Cuvântul Său?
• La ce cereri de rugăciune sunt tentat să renunț?
• Cum pot modela fidelitatea (imperfectă) a lui Zaharia și Elisabeta pentru a continua să cred atunci când sunt tentat să renunț?