Alege-L pe Dumnezeu în locul lumii - Învățături din viața lui Iacov și a lui IosifMostră
Devoțional
Geneza 35 servește drept concluzie în narațiunea lui Iacov. Deși Iacov este menționat de mai multe ori în restul cărții Geneza, accentul narațiunii se îndreaptă acum spre copiii săi. Autorul Genezei a încheiat istorisirea despre viețile lui Avraam și Isaac în mod similar, nu cu moartea lor, ci cu o tranziție către fiii lor ca subiect și moștenitori ai promisiunii.
Viața lui Iacov a fost plină de succese și eșecuri, de binecuvântări, disciplină, conflicte, soluționări și har. Iacov nu a fost un bărbat, soț, tată, prieten, frate sau fiu perfect. În ciuda tuturor eșecurilor și neajunsurilor sale, el a fost totuși ales de Dumnezeu. Prin har, Dumnezeu a ales să îl binecuvânteze pe Iacov în locul lui Esau. Prin har, Dumnezeu a promis să fie cu Iacov așa cum fusese cu tatăl și bunicul său. Prin har, Dumnezeu i-a dat lui Iacov doisprezece fii și o fiică. Prin har, Dumnezeu a mărit averile lui Iacov. Prin har, Dumnezeu l-a adus pe Iacov înapoi în țara promisă. Prin har, Dumnezeu l-a împăcat pe Iacov cu fratele său. Și, prin har, Dumnezeu va continua să-i binecuvânteze și să fie cu urmașii lui Iacov.
Când reflectăm la viața lui Iacov, observăm o temă centrală: alegerea lucrurilor lui Dumnezeu în locul lucrurilor lumii. Dumnezeu i-a oferit continuu lui Iacov oportunități de a alege lucrurile Lui și de a respinge dorințele cărnii și căile lumii. Uneori, Iacov a ales într-adevăr lucrurile lui Dumnezeu. Alteori, el a apelat la propriile strategii și la căile lumești pentru a se elibera. Dar, la fel ca Iacov, ne confruntăm și noi mereu cu aceste alegeri; este o decizie zilnică. Astăzi putem lăsa deoparte idolii, dumnezeii falși, dorințele cărnii și încrederea în noi înșine și, în schimb, putem alege să-L urmăm pe Dumnezeu, găsind în El binecuvântare, protecție și promisiuni împlinite.
Mulți ani mai târziu, când familia lui Iacov a devenit o națiune, a trebuit să se confrunte cu aceeași decizie. Când au intrat în țara Canaan pentru a o lua în stăpânire, împlinind promisiunea pe care Dumnezeu o făcuse cu generații în urmă, s-au confruntat cu această alegere: viață și prosperitate prin ascultarea de Dumnezeu sau moarte și distrugere mergând pe drumul lor. În fiecare zi avem ocazia să alegem lucrurile lui Dumnezeu în locul celor ale lumii. Și indiferent de câte ori am ales neascultarea, încă ne putem întoarce la Dumnezeul care-Și respectă promisiunile și putem alege viața în El.
Scriptura
Despre acest plan
Un studiu despre viețile a două persoane, Iacov și Iosif, despre familiile lor și despre deciziile pe care ei le-au avut de luat. Atât Iacov, cât și Iosif au primit o promisiune specială de la Dumnezeu, dar și-au trăit credința foarte diferit. Pe măsură ce studiem viețile lor, vom vedea cât de important este să alegem lucrurile lui Dumnezeu.
More
Dorim să mulțumim Iubește-L pe Dumnezeu foarte mult - Român pentru că ai oferit acest plan. Pentru mai multe informatii va rugam vizitati: http://lovegodgreatly.com/