Credință mai presus de perfecțiuneMostră
Săptămână 6 - Miercuri
Citește: Geneza 26:34-27; Romani 9:6-18
SORA: Romani 9:14-15
„Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum! Căci El a zis lui Moise: «Voi avea milă de oricine-Mi va placea să am milă și Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.»“
Devoțional
În ciuda promisiunilor sau a poruncilor lui Dumnezeu, prin înșelăciune și manipulare, noi deseori dăm naștere unor situații care distrug relațiile. Acțiunile familiei lui Isaac ne oferă o avertizare: în afară de ceea ce credem că merităm, este totdeauna mai bine să ne încredem în grija lui Dumnezeu pentru noi decât în propriile forțe.
În căutarea binecuvântării, familia lui Isaac a fost divizată. Isaac știa că Iacov, fiul cel mai tânăr, era cel care moștenea binecuvântarea. Când Rebeca era însărcinată, Dumnezeu l-a ales pe Iacov, nu pe Esau, să fie cel care să ducă mai departe promisiunea făcută lui Avraam. Dar Isaac îl iubea pe Esau și el nu era de acord cu decizia și plănuia să îl binecuvânteze pe Esau. Esau a fost de acord și căuta să primească binecuvântarea de la Isaac, în ciuda faptului că își vânduse dreptul de întâi născut lui Iacov. În același timp, Rebeca și Iacov au căutat să obțină binecuvântarea pentru Iacov printr-o înșelătorie. În loc să confrunte confuzia cu dragoste și credință, Rebeca și Iacov au procedat prin a-l înșela pe Isaac, cu scopul de a căpăta binecuvântarea.
Dumnezeu a fost specific în alegerea Lui de a-l binecuvânta pe Iacov. Romani 9 explică cum Dumnezeu în mod intenționat l-a ales pe Iacov, și nu pe Esau, întâiul născut al lui Isaac. În loc să creadă promisiunea lui Dumnezeu că el va conduce peste fratele său, Iacov s-a încrezut în propriile puteri. Și-a înșelat tatăl și fratele și a distrus relațiile de familie.
Dumnezeu într-adevăr avea un plan să îl binecuvânteze pe Iacov, iar acest plan nu includea un eșec moral. Dar chiar dacă greșise, Dumnezeu l-a binecuvântat pe Iacov. Dumnezeu a permis ca Iacov să obțină binecuvântarea în acest fel, alegând să-i arate milă și compasiune lui Iacov. Dumnezeu lucrează în toate aspectele vieții noastre, chiar și prin greșelile și eșecurile noastre. În ciuda eșecului noastru de-a ne încrede în El, Dumnezeu poate să își împlinească scopurile (și le împlinește), dar noi provocăm suferință când mergem pe căile noastre. Fie ca noi să pășim în credință, având încredere că, atunci când Dumnezeu face o promisiune, El are deja un plan să o înfăptuiască, indiferent de cum arată circumstanțele noastre.
Rugăciune
Doamne Dumnezeule, crește credința și răbdarea mea. Cred că atunci când faci o promisiune, Tu deja ai împlinit-o. Nu există nedreptate în Tine și totdeauna găsești o cale să Îți arăți mila. Cred că Tu ai un plan chiar și în suferința mea. Amin.
Scriptura
Despre acest plan
Când nu suntem siguri că am înțeles ce așteaptă Dumnezeu de la noi, putem studia viețile oamenilor lui Dumnezeu și să ne uităm la exemplul lor de credință. Studiul biblic Credință mai presus de perfecțiune are în vedere viața de credință a lui Avram, mai târziu numit Avraam, și a fiului său, Isaac,care nu au fost perfecți dar prin credința lor au fost socotiți neprihăniți
More
Dorim să mulțumim Iubește-L pe Dumnezeu foarte mult - Român pentru că ai oferit acest plan. Pentru mai multe informatii va rugam vizitati: https://lovegodgreatly.com/romanian/