Credință mai presus de perfecțiuneMostră
Săptămâna 5 - Marți
Citește: Geneza 25:1-11; Evrei 6:13-20
SORA: Evrei 6:17-18
„De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moștenitorilor făgăduinței nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ, pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba și în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte.“
Devoțional
Dumnezeu cu siguranță și-a ținut promisiunea față de Avraam și viața lui Avraam este marcată de o credință incredibilă. Chiar dacă nu era perfect, Avraam a avut întotdeauna credință în Dumnezeu. El a fost socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu datorită credinței lui.
Faptele din Geneza 25 și 26 nu sunt în ordine cronologică; moartea lui Avraam este prezentată mai întâi, încheind povestea lui și făcând trecerea spre ilustrarea împlinirii promisiunii. Avraam a trăit 175 de ani, însemnând că a mai trăit 15 ani după ce Iacov și Esau s-au născut. Avraam a văzut făgăduința lui Dumnezeu împlinindu-se. Nu numai că Dumnezeu l-a făcut părintele multor popoare și seminții prin ceilalți șapte fii ai săi, dar Avraam a cunoscut și urmașii lui Isaac.
La sfârșitul vieții lui, Avraam a acționat tot cu credință. Cu toate că le-a dat daruri celor 6 fii mai mici și lui Ismael, Avraam i-a lăsat tot ce-a avut lui Isaac, moștenitorul făgăduinței. Isaac era cel prin care Dumnezeu avea să continue să binecuvânteze popoarele de pe întreg pământul și ai cărui urmași aveau să moștenească țara. Promisiunea lui Dumnezeu este de neschimbat, indiferent de circumstanțe. Dumnezeu a demonstrat natura neschimbătoare a planului și scopului Său nu numai față de Avraam, ci și față de Isaac și Iacov de asemenea. Credința lui Avraam a marcat generațiile următoare, ajutându-i să aibă credință în promisiunile și în legământul lui Dumnezeu și să trăiască într-o ascultare continuă față de El.
Avraam s-a asigurat că promisiunile lui Dumnezeu vor fi împlinite în generațiile următoare. Deși este posibil ca noi să nu putem vedea în întregime planul lui Dumnezeu și împlinirea scopurilor lui în timpul vieții noastre, este important să instruim generațiile tinere să trăiască aproape de Dumnezeu, ca promisiunile și scopurile Lui să poată continua. Scopurile Lui sunt de neschimbat și putem să fim încurajați de natura Lui neschimbătoare. La fel ca Avraam, și noi avem responsabilitatea să Îl urmăm pe Dumnezeu în timpul vieții noastre și să pregătim generațiile următoare să creadă în El și să Îl urmeze.
Rugăciune
Doamne, Tu ești neschimbat. Este cu neputință ca Tu să minți. Când faci o promisiune, o împlinești fără îndoială. Cred că promisiunile Tale sunt neschimbate și de încredere. Ajută-mă să învăț să îi încurajez pe cei care vin după mine să Te urmeze cu toată inima. Amin!
Scriptura
Despre acest plan
Când nu suntem siguri că am înțeles ce așteaptă Dumnezeu de la noi, putem studia viețile oamenilor lui Dumnezeu și să ne uităm la exemplul lor de credință. Studiul biblic Credință mai presus de perfecțiune are în vedere viața de credință a lui Avram, mai târziu numit Avraam, și a fiului său, Isaac,care nu au fost perfecți dar prin credința lor au fost socotiți neprihăniți
More
Dorim să mulțumim Iubește-L pe Dumnezeu foarte mult - Român pentru că ai oferit acest plan. Pentru mai multe informatii va rugam vizitati: https://lovegodgreatly.com/romanian/