Cum să învingi dependențaMostră
Dependența definită de Dumnezeu
În 2015, Ronda Rousey, luptătoare în competiția feminină din Ultimate Fighting Championship a dominat titlurile și cușca UFC. Un comentator sportiv spunea: „A descoperit o definiție a ei înseşi, și i-a plăcut foarte mult ce a descoperit." Apoi s-a luptat cu Holly Holm. Ronda Rousey, aparent imbatabilă, a fost făcută „knock-out” și a pierdut.
Viața ei a intrat într-o depresie adâncă; zicea ea: „Ce sunt dacă nu mai pot lupta?" Și-a pierdut identitatea. De ce?
Pe parcursul Bibliei, vedem oameni care se închină la idoli. Când spun cuvântul „idol", poate vă gândiți la o statuie veche sau ceva de genul acesta. Un idol este orice pe care îl prețuim mai mult decât pe Dumnezeu. Vedem acest lucru în prima poruncă, „Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine" (Exod 20:3).
Dumnezeu, prin Cuvântul Său, leagă aceste două concepte de dependență și idolatrie. Până la urmă, dependența este o problemă spirituală și idolatră. Să vedem legătura dintre dependență și idolatrie.
În primul rând, dependența și idolatria apar când ceva sau cineva în afara lui Dumnezeu are putere asupra noastră. Atunci când suntem dependenți, oferim valoare sau importanță mai multă decât merită unui lucru sau unei persoane. Nimic în afară de Dumnezeu nu ar trebui să aibă putere absolută asupra noastră.
În al doilea rând, dependența și idolatria apar când ceva ne stăpânește. Când ceva sau cineva ne dictează comportamentul, s-ar putea să fi căzut în dependență sau idolatrie. Se mai poate să ne schimbăm comportamentul în mod voit pentru a fi pe placul altcuiva. Acestea sunt de asemenea semne ale dependenței și idolatriei.
În al treilea rând, dependența și idolatria apar atunci când ne închinăm sau glorificăm pe altcineva în afară de Dumnezeu. Unde îți petreci majoritatea timpului? Pe rețelele de socializare? De ce simți că e tragedie când cineva îți ia telefonul? Pe ce cheltuiești cei mai mulți bani? În ce îți investești cel mai mult energia? Toate aceste întrebări pot fi de folos în a descoperi o dependență sau un idol.
Gândindu-ne la definiția medicală de ieri, și combinând-o cu definiția biblică de azi, iată o definiție a dependenței mai completă: urmărirea a altceva decât Dumnezeu într-un mod uzual sau repetitiv pentru a ne satisface nevoile și a ne aduce confort, chiar dacă este dăunător pentru noi.
Când te confrunți cu situații stresante, unde alergi? Unde găsești ușurare și confort? Răspunsurile tale îți pot scoate la iveală idolii și dependențele.
Scriptura
Despre acest plan
Ai o dependență sau cunoști pe cineva care are? Dependențele sunt atât de comune încât fiecare dintre noi are cel puțin una sau două. În acest plan, Dr. Karl Benzio, un psihiatru creștin, folosește știința psihologică despre cum Dumnezeu a conceput ca mintea noastră să funcționeze și dezvăluie cauzele și simptomele dependențelor, apoi ne ajută să înțelegem cum putem aplica tratamentul pe care Dumnezeu îl dezvăluie în Biblie pentru a ne reînnoi mintea și pentru a fi eliberați de idolii inimii noastre.
More