YouVersion
Pictograma căutare

Sabat - Trăind în conformitate cu ritmul lui DumnezeuMostră

Sabbath - Living According to God's Rhythm

Ziua 8 din 8

SABATUL ȘI SPERANȚA    

MEDITAȚIE

„De-abia aștept să mă pensionez" spunea adesea colegul meu de cameră mai tânăr, mai în glumă, mai în serios, chiar dacă mai avea câteva decenii de muncă până să-și poată îndeplini dorința. „Trăiască pensionarea!" ne poate defini uneori atitudinea când ne gândim la odihna care ne-a fost promisă atunci când ne-am predat viața lui Dumnezeu, Țara Făgăduinței care ne așteaptă după moarte. Poate părea foarte îndepărtat atunci când concepem viața ca pe o călătorie obositoare prin deșert. 

Totuși, autorul Epistolei către Evrei ne grăbește să intrăm în odihna Lui chiar acum (Evrei 4:11). Rămâne într-adevăr o odihnă pentru poporul lui Dumnezeu (Evrei 4:9), „ceea ce înseamnă că există o odihnă spirituală la care ne cheamă Dumnezeu" (Ioan Calvin). Prin urmare, există ceva din odihna Sabatului care ne este deja disponibil ca o previzualizare a ceea ce va fi realitatea, care va continua și va crește de zece ori în eternitatea promisă. 

În Evrei 4 „odihna" se referă la un loc promis în viitor, o țară sigură și glorioasă pentru poporul lui Dumnezeu, precum și la o stare prezentă care este conectată cu odihna pe care Dumnezeu a înființat-o după terminarea creației și sărbătorirea muncii Sale. Este atât Țara Făgăduinței în care curge lapte și miere, cât și momentul de încântare comună în prezența lui Dumnezeu. Într-o zi vom ajunge la sfârșitul călătoriei noastre, la fel cum poporul lui Dumnezeu a ajuns în țara Canaanului. Totuși, începând din această zi și mai ales astăzi, suntem invitați să gustăm din această odihnă și să ne întoarcem către Dumnezeu ca să ne minunăm de slava Lui, să ne amintim de lucrarea Lui și să ne punem încrederea în El. Aceasta din urmă este crucială pentru că scriitorul către Evrei avertizează cititorul că, la fel cum israeliții au ratat ocazia de a intra în Țara Făgăduinței la Kadeș-Barnea și noi ne putem rata șansa atunci când ne împietrim inimile. Având încredere în Dumnezeu și alegând să facem lucrul acesta zi de zi, odihna de Sabat ne va însoți de acum și până când vom intra în adevărata Sa formă în prezența-I veșnică. 

Să nu fim ignoranți în închinarea noastră, ci să ne închinăm lui Dumnezeu în Duh și în adevăr. Citește Biblia și auzi glasul lui Dumnezeu. Citește Biblia și vezi-L pe Isus. Citește Biblia și primește puterea Duhului Sfânt.

ÎNTREBĂRI PENTRU REFLECȚIE  

  • Ce înseamnă odihna spirituală pentru mine?  
  • Cum îmi alimentează răgazurile de Sabat speranța?  
  • Există aspecte în viața mea care m-au determinat să-mi împietresc inima? 

SUBIECTE DE RUGĂCIUNE  

  • Ne rugăm ca Dumnezeu să nea dea odihnă astăzi.  
  • Ne cerem iertare în rugăciune pentru momentele în care ne lăsăm inimile împietrite și îndepărtate de Dumnezeu.  
  • Ne rugăm pentru iertare și pentru promisiunea Lui de a ne da acces la Țara Făgăduinței, un loc de odihnă și locul unde El va petrece veșnicia cu noi.  
  • Ne rugăm pentru ajutor ca să ne încurajăm reciproc în a fi un bun exemplu de loialitate pentru generația următoare. 

SUGESTIE DE RUGĂCIUNE 

Tată, mă încred în Tine, chiar dacă m-aș afla în deșert, pentru că știu că Tu mă vei conduce în odihna Ta, în prezența Ta ocrotită și glorioasă. Vreau să trăiesc în prezența Ta ca să primesc această speranță și odihnă de Sabat în fiecare zi. Amin.


Michael Mutzner, Reprezentant Permanent al ONU în Geneva, Alianța Evanghelică Mondială, Elveția.

Scriptura

Ziua 7

Despre acest plan

Sabbath - Living According to God's Rhythm

Săptămâna de rugăciune a Alianței Evanghelice (WOP) este o inițiativă observată la nivel mondial, dar mai ales la nivel european, cu material furnizat de Alianța Evanghelică Europeană. Tema WOP 2022 este „Sabat." Pe parcursul a opt zile cititorii sunt invitați să se concentreze asupra unui aspect al Sabatului: identitate, dotare, odihnă, compasiune, amintire, bucurie, generozitate și speranță. Ne rugăm ca acest material să vă ajute să (re)descoperiți o viață conform ritmului lui Dumnezeu!

More

Am dori să mulțumim Alianței Evanghelice Europene pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: http://www.europeanea.org

Planuri asemănătoare