YouVersion
Pictograma căutare

Definit Prin Isus - Înțelegând Identitatea Ta În HristosMostră

Definit Prin Isus - Înțelegând Identitatea Ta În Hristos

Ziua 13 din 21

Săptămâna 3, marți

Prin Isus sunt copil de Dumnezeu


„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.“


Devoțional

Când a fost ultima dată când te-ai jucat sau ai construit o fortăreață? Ți s-a întâmplat recent să-ți lași imaginația să zboare, să râzi din toată inima sau să faci un dezastru în numele creativității? Copiii văd lumea într-un fel uimitor, ca și cum totul este un loc de joacă pentru ei. Lucruri care pentru noi sunt gunoi devin resurse artistice prețioase pentru copii, iar jocurile prostești fără reguli provoacă cele mai zgomotoase chicoteli. 


Copiii trăiesc cu mintea și inima deschisă, gata să învețe și dorind să se schimbe. Ei se bazează pe adulți când au nevoie să fie iubiți, să li se ofere siguranță și să li se răspundă tuturor întrebărilor care le vin în minte când ar trebui să se pregătească de culcare. 


Într-o astfel de relație suntem invitați să luăm și noi parte în familia lui Dumnezeu. Noi suntem copiii Lui și primim nu numai drepturile și privilegiile care vin prin înfierea noastră, ci și un tată perfect care ne iubește, ne protejează și ascultă toate întrebările care ne țin treji noaptea. El este suficient de mare să poarte povara îngrijorărilor noastre ca noi să găsim eliberarea. 


În Isus, noi suntem numiți copii ai lui Dumnezeu. Dacă experiența ta timpurie cu un tată pământesc face dificil să te bazezi pe Dumnezeu Tatăl, adu toată acea durere și dezamăgire la El. Petrece timp citind Cuvântul lui Dumnezeu și învață mai mult despre cine este El și cât de mult te iubește. Uită-te la micile daruri ale fiecărei zile și notează-ți cele mai mici și obișnuite căi prin care El se face cunoscut în viața ta. Dumnezeul nostru este neschimbător și perfect. El a pregătit un loc pentru tine în familia Sa, și aceasta nu a fost o greșeală. 


Rugăciune

Doamne, mulțumesc că mă numești copilul Tău și că îmi oferi un loc sigur, perfect și plin de dragoste unde să vin cu toate întrebările și îngrijorările mele. Ajută-mă să găsesc timp să fiu ca un copil cu Tine, râzând, creând și folosindu-mi liber și cu bucurie imaginația. Amin. 



Ziua 12Ziua 14

Despre acest plan

Definit Prin Isus - Înțelegând Identitatea Ta În Hristos

Fără să ne cunoaștem identitatea, nu putem trăi în felul în care am fost făcuți să trăim. Este ușor să ne definim identitatea prin statutul familial, carieră, prieteni, hobby-uri sau naționalitate. În Hristos avem o singură identitate care contează. El ne-a salvat din păcat, ne-a scos din întuneric și ne-a răscumpărat din rușine. În Hristos suntem salvați, pecetluiți, iertați, aleși, binecuvântați, împuterniciți.

More

Dorim să mulțumim Love God Greatly - Romanian pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: https://lovegodgreatly.com/romanian/