Nu te îngrijoraMostră

Suferința te limitează sau te șlefuiește

Când un copil învață să meargă, cade de mai multe ori, dar se ridică de fiecare dată, până reușește. Copilul nu are o identitate falsă. În schimb, când creștem și cădem, rămânem, de obicei, pe podea. 

Apostolul Pavel a dat dovadă de o atitudine bună în fața nenorocirii. El se afla în închisoare, nu din cauza săvârșirii unei infracțiuni, ci pentru că își ascultase chemarea divină. El a scris o scrisoare filipenilor, în care spunea, „Bucurați‑vă totdeauna în Domnul! Vă spun din nou: bucurați‑vă!”. În mijlocul oricărei situații prin care treci, poți înțelege că noi nu depindem de circumstanțele în care ne aflăm, ci de Duhul Sfânt Care ne-a fost dat. Ar trebui să putem spune: „În mijlocul stării în care mă aflu, eu mă bucur în Domnul.” 

Pavel vorbea despre experiențele sale de viață. Secretul său se află în Filipeni 4:11-13. El spune că fie dacă trece printr-o situație grea, fie dacă este în belșug, el rămâne la fel. Oamenii se schimbă adesea în funcție de extremele în care trăiesc. Una dintre extreme este pozitivă și se referă la trăirea în belșug. Cealaltă extremă este atunci când avem lipsuri sau nevoi. În orice caz, ambele extreme dezvăluie cine suntem, prin reacțiile noastre. Pavel spune, „În Hristos, rămân la fel.” Nimic nu se schimbă pentru că putem face totul în Hristos, Care este raționamentul puterii noastre. 

Pavel se dovedește a fi un apostol adevărat, demostrându-și reziliența prin scrisorile sale. El nu și-a prezentat niciodată realizările, ci faptele. Prin toate greutățile pe care le-a experimentat, el a rămas fidel chemării sale. Aceasta este cea mai mare dovadă a cuiva care posedă viața adevăratului Dumnezeu: că, în ciuda adversităților, el sau ea continuă să îl slujească pe El. Faptele vorbesc mai tare decât cuvintele. 

Pavel spune că a avut grijă și a fost împovărat pentru biserică. Suferința celorlalți era cea care îl îngreuna, nu propria lui situație. Acest proces din viața lui, nu numai că a produs în el cunoașterea Dumnezeului oricărei mângâieri, ci l-a și transformat într-un instrument de mângâiere pentru alții. Ceea ce a suferit a avut sens pentru că acum, el înțelegea că suferința lui și ceea ce s-a întâmplat în viața sa, era pregătirea lui Dumnezeu pentru a-l împuternici să-i mângâie pe alții.