Devoțiuni zilnice cu Greg LaurieMostră
Întrebarea cu privire la Fiul
Crezul firesc cu privire la ceea ce se va întâmpla după ce mori este că vei sta înaintea lui Dumnezeu, și dacă ai făcut fapte suficient de bune care să cântărească mai greu decât faptele tale rele, atunci vei merge în rai, pentru că raiul este pentru oameni buni. Și oamenii buni merg acolo.
O altă convingere este că dacă faptele tale rele nu le depășesc pe cele bune, atunci vei merge în iad, pentru că iadul este pentru oameni răi. Raiul este pentru cei ce săvârșesc binele și ajung acolo prin fapte bune, în timp ce iadul este pentru cei răi care comit păcate.
Dar nu aceasta ne relatează Biblia. Ea ne învață că iadul a fost pregătit pentru diavol și îngerii lui (vezi Matei 25:41); de altfel, nu a fost creat pentru oamenii răi.
Cerul este locuința lui Dumnezeu, și modalitatea de a intra acolo este pe baza a ceea ce ai făcut cu Isus. Ce vrea El să știe este dacă ai crezut în Isus Hristos?
Chiar dacă ai trăit o viață în nelegiuire și ai păcătuit de-a lungul ei mereu, dacă pe patul de moarte Îl chemi pe Domnul Isus Hristos în pocăință sinceră, ai posibilitatea să mergi în cer. Dar dacă ai trăit o viață decentă, ai fost o persoană relativ morală care ai făcut fapte bune, dar nu ți-ai pus niciodată încrederea în Isus, atunci nu ai ajunge în rai. Și să știi, că faptele tale bune niciodată nu le vor anula pe cele rele. De aceea, să fii mulțumitor că nu pentru lucrul acesta vei fi judecat.
Certitudinea că vom ajunge în rai nu este compatibilă cu ceea ce cultura noastră înfățișează de multe ori, ci aceasta este oferită de învățătura biblică. Este întrebarea legată de Fiul - nu problema păcatului.
Propoziția de rezumat: Cine ajunge în rai?
Copyright © 2012 de Harvest Ministries. Toate drepturile rezervate.
Scriptura
Despre acest plan
Treizeci de zile de gânduri devoționale încurajatoare care ți-au fost aduse din Cuvântul lui Dumnezeu de către pastorul Greg Laurie. În stilul său direct şi colocvial, pastorul Greg înfățişează o înțelegere relevantă a Scripturii, ajutându-te să „Îl cunoşti pe Dumnezeu şi să Îl faci cunoscut şi altora" în umblarea vieții tale creştine de zi cu zi.
More