YouVersion
Pictograma căutare

Viața unei persoane schimbate: mamă singurăMostră

Living Changed: As a Single Mom

Ziua 3 din 6

Iertarea

Chiar dacă este piatra de temelie a credinței noastre ca și urmași ai lui Cristos, cred că Isus știa că ne vom chinui ca să iertăm. Ne asemănăm cel mai mult cu Cristos atunci când îi iertăm pe alții, deoarece adesea ne cere să renunțăm la sentimentele noastre și să alegem voia Lui peste a noastră. Cristos a fost, este și va fi întotdeauna Dătătorul suprem al iertării.

În ciuda faptului că știam toate acestea, când a fost vorba să-l iert pe tatăl copiilor mei pentru că a sfârșit căsnicia noastră și pentru că a părăsit familia noastră, nu am fost dispusă să-l iert. Dacă aș fi spus că l-am iertat, inima îmi era plină de ură și amărăciune. Nu am putut găsi un singur lucru bun de spus la adresa lui, dar am avut o carte întreagă de insulte și dezamăgiri. În fiecare conversație în care intram cu el, eram defensivă și gata de ceartă. Nu e de mirare că asta și primeam de obicei.

 Am simțit că îmi datora ceva, dar indiferent cât de mult m-am simțit îndreptățită în durerea și furia mea, m-am simțit mizerabil. A fost o bătălie fără sfârșit pe care o pierdeam în fiecare zi. Încercarea mea de a-l răni mă rănea doar pe mine.

Când L-am chemat pe Dumnezeu în durerea mea, am început să înțeleg că se numește iertare pentru că este pentru a o da lui Dumnezeu. Această realizare m-a ajutat să văd că, iertându-l pe fostul meu soț, nu-i acceptam comportamentul și nici nu eram un preș. Recunoșteam, pe de o parte cine este Dumnezeu, și că eu nu sunt El, și pe de altă parte, că Isus nu doar a sugerat ca să-i iertăm pe ceilalți, ci poruncește acest lucru.

 Pe oricine ar trebui să ierți - pe soțul care a plecat, persoana care a promis să te ajute și nu te-a ajutat, sau poate chiar pe tine însuți - este timpul. Dumnezeu dorește să facă un lucru nou în viața ta, iar renunțarea la durere și amărăciune este un pas foarte important. Libertatea și bucuria așteaptă de cealaltă parte a iertării.  

Isus, Îți mulțumesc pentru iertarea și harul Tău. Tu ai modelat calea în a-mi ierta toate păcatele mele, astfel încât să pot avea o relație cu Tine. Sunt rănită și iertarea mi se pare grea. Te rog, deschide-mi inima pentru a ierta în mod liber și dă har celorlalți în timp ce primesc harul Tău minunat. Ajută-mă să mă încred mai mult în Tine și să mă odihnesc știind că Tu ești drept, chiar și atunci când viața pare nedreaptă. Te iubesc, Isus. Amin.

Ziua 2Ziua 4

Despre acest plan

Living Changed: As a Single Mom

Munca unei mame este dură și uneori stingheră, dar este de asemenea și cel mai important rol pe care-l vei juca vreodată. Adevărul este că, Dumnezeu te-a ales și te-a echipat ca să-ți conduci familia. În acest plan de șase zile, vei descoperi resurse și versete din Scriptură pentru a te vindeca de trecutul tău, a fi încurajată în prezent și a-ți găsi speranță pentru viitor.

More

Mulțumim Changed Women's Ministries pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, te rugam sa vizitezi: http://www.changedokc.com