Personajele Paștelui: Simon PetruMostră

Nu știm unde s-a dus Petru după negarea sa. El nu este prezent precum Ioan și Maria, mama lui Isus, la piciorul crucii în timp ce Isus murea. Dar știm probabil că nu s-a întors acasă. 

Ceea ce știm este că următoarele câteva zile trebuie să fi fost pentru Petru cele mai dificile zile ale lui. Frânt de comportamentul său din noaptea arestării lui Isus și nesigur pe viitorul său, Petru privea într-un abis al incertitudinii. Regele care el a presupus că va institui împărăția lui Dumnezeu și va înlătura romanii, se descompunea într-un mormânt împrumutat. 

Doar dacă, desigur, El nu era acolo.

Suferința de duminică dimineață a lui Petru a fost întreruptă de o vizită neașteptată a unui grup de femei fără suflare conduse de Maria Magdalena și Maria, mama lui Isus. Abia puteau să spună ceva. Ceea ce spuneau părea nebunesc. De fapt, era nebunesc. Trupul lui Isus a dispărut? Acest lucru era imposibil. Mormântul a fost păzit de o pază romană strictă. O piatră grea a sigilat intrarea. Oh, și există acest mic detaliu că trupurile moarte nu se ridică din nou. Dar femeile au fost serioase. Iar ele i-au adus lui Petru un mesaj special. Marcu înregistrează o scenă la mormânt unde un tânăr îmbrăcat într-o robă albă o îndeamnă pe Maria: „Dar duceți-vă de spuneți ucenicilor Lui și lui Petru” (Marcu 16:7).

Și lui Petru. Aceste trei cuvinte l-au făcut pe Petru să-și șteargă somnul din ochi și să alerge spre peștera unde Iosif din Arimateea, un binefăcător bogat, a plătit pentru înmormântarea lui Isus. Când a ajuns Petru, a văzut tocmai ce văzuseră femeile: un mormânt gol, o piatră rostogolită și, cel mai grăitor, hainele de mormânt împăturite a lui Isus. 

Întâmplarea lui Petru este culminată într-o scenă în care Ioan pictează: un eveniment pe plajă care se potrivește, aproape perfect, cu descrierea pe care ne-o dă Luca la începutul călătoriei lui Petru cu Isus. Nu este nici o greșeală, nici o coincidență faptul că Stăpânul Își împarte cei trei ani cu Petru cu același miracol: o zi zadarnică de pescuit, o aruncare reticentă a plaselor pentru a-I face pe plac lui Isus și o barcă plină cu pești. 

Cristos caută în continuare pescari de oameni, acel gen de conducători ce merg șchiopătând. Aici vedem iubirea fără egal a lui Dumnezeu, iubire unilaterală. Îl dezamăgim, dar El nu ne dezamăgește. Îl uităm, dar El nu ne uită. Căutăm alte iubiri, dar El este credincios.