Încurajare neașteptată

Dumnezeu știe că unele călătorii sunt destul de dificile, cu atât mai mult dacă călătoria este făcută de unul singur. Și, astfel, Gabriel i-a spus Mariei că ruda ei, Elisabeta, era însărcinată în șase luni. Acest lucru ar fi stârnit imediat curiozitatea Mariei, deoarece Elisabeta a purtat toată viața tristețea și rușinea de a fi stearpă. Vestea că va avea un copil ar fi fost o mare încurajare pentru Maria.  Ea nu era singură în această lume alarmantă a vizitelor îngerești, profețiilor și împlinirii acestora.

Aproape imediat, Maria a pornit să-și vadă ruda. Aceasta avea să înțeleagă. Când Maria a intrat pe ușă, copilul din Elisabeta „a săltat în pântecul ei.” Nu numai atât, Elisabeta a fost umplută cu Duhul Sfânt și a binecuvântat-o pe Maria și pe copilul ce avea să se nască, întrebând „Cum de mi-a fost dat să vină la mine mama (ea) Domnului meu?”  Cu alte cuvinte, eu ar fi trebuit să vin la tine.  

Din nou, totul pare inversat din perspectiva așteptărilor culturale. În mod normal, Maria ar fi fost cea care ar fi trebuit să arate respect deosebit Elisabetei, mai în vârstă. 

Însă Dumnezeu spunea că nu neapărat caută să aducă mântuirea celor importanți, puternici, influenți sau bogați. Dacă ar fi așa, cel mai probabil aceștia și-ar atribui meritele. Dumnezeu schimbă în mod regulat așteptările obișnuite, iar Scriptura declară cu empatie că numai Dumnezeu va primi glorie și onoare—doar El este vrednic.  El îi caută pe cei smeriți, pe cei nevăzuți, pe cei la care nu te așteptai, și da, unii dintre ei ajung în curțile Împăratului. 

Apoi, Maria, fiind inspirată de încurajările urărilor, începe să cânte, declarând ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ea. Acest cântec remarcabil, care amintește de profeți, marchează alegerea Mariei de către Domnul—acea „stare smerită,”—și împrăștierea și smerirea celor mândri. Este plină de imagini din Vechiul Testament și are un ton profetic, lăsându-ne pe noi fără nicio îndoială că Maria, deși tânără, era departe de a fi analfabetă din punct de vedere biblic și nici nu era lipsită de o înțelegere a căilor lui Dumnezeu. 

Din acest moment, Maria a rămas cu ruda ei timp de trei luni, care, îmi imaginez, ar fi coincis cu nașterea lui Ioan Botezătorul. Ce întărire și mângâiere și-au fost una alteia. Ni le putem imagina, împărtășindu-și poveștile, rugându-se împreună și citind profeții, poate chiar pe Isaia, care avea atât de multe de spus despre Slujitorul Domnului. 

Întotdeauna va fi cineva care parcurge o cale similară și care ne va încuraja și ne va întări în ceea ce privește supunerea noastră fie mică sau mare față de Cuvântul lui Dumnezeu. La ei ar trebui să mergem în grabă, așa cum a făcut Maria, pentru a găsi sprijin și curaj.