Crăciunul pentru copii: 12 zile de paceMostră
O noapte înstelată înstelată
De Nick K.
POVESTE
Ai stat vreodată afară noaptea ca să privești cerul? Petrecând timp privind în sus ne poate face să ne gândim la lucruri mărețe. Obișnuiam să petrec foarte mult timp afară noaptea, doar privind cerul. Chiar și acum, când vremea este frumoasă, aș porni într-o plimbare în jurul blocului. Sunt momente ca acestea când simt că Dumnezeu mă duce lângă El. Cerul nopții mă face să-mi doresc să tac și să mă gândesc la Dumnezeu.
SCRIPTURA
Citește Matei 2:1–11.
GÂNDEȘTE-TE
Înțelepții (sau magii) nu au fost iudei, dar au știu că Dumnezeu a încercat să le spună ceva prin cerul nopții. Au călătorit sute de kilometri datorită a ceea ce au văzut. Au fost capabili de a face acest lucru pentru că au fost atenți la ceea ce le spunea Dumnezeu.
Când au ajuns în Israel, ei l-au întrebat pe Regele Irod unde puteau să-l găsească pe acest „Rege al Iudeilor". Irod a trebuit să afle unde urma El să se nască. El a aflat că Mântuitorul se va naște în Betleem de la cei ce cunoșteau Cuvântul lui Dumnezeu.
Știi ce s-a întâmplat după ce magii l-au văzut pe Isus? Dumnezeu i-a atenționat printr-un vis ca să nu se întoarcă la Irod datorită planurilor lui.
Dumnezeu vorbește prin tot felul de mijloace pentru ați atrage atenția - cea mai clară modalitate este prin Cuvântul Său, Biblia, și prin rugăciune. Mai mult ca orice, Dumnezeu vrea ca tu și El să fiți apropiați. Dacă începem să-I acordăm atenție, de asemenea putem să aflăm ceea ce ne vorbește.
FĂ CEVA
Roagă un părinte să iasă cu tine la o plimbare înainte de somn. Privește stelele și ascultă sunetul nopții. Vorbește cu Dumnezeu în tăcere despre gândurile tale în timp ce te plimbi.
ROAGĂ-TE
Dragă Doamne, Îți mulțumesc pentru pacea pe care o aduci prin Isus. Ajută-mă să mă gândesc la căile Tale. Ajută-mă să memorez Ieremia 33:3: „Cheamă‑Mă și‑ți voi răspunde! Îți voi face cunoscute lucruri mari, lucruri neînțelese, pe care nu le știi." Amin.
Scriptura
Despre acest plan
În acest plan de 12 zile pentru copii, vei ajunge să citești totul despre darul păcii ce vine prin Isus și cum putem avea această pace în inimile noastre în fiecare zi a vieții noastre!
More