YouVersion
Pictograma căutare

Un An Nou, același DumnezeuMostră

New Year, Same God

Ziua 3 din 4

Crede că poți

Este ușor pentru noi să vedem frumusețea fiecărei persoane din jurul nostru. Ne petrecem viața admirând și oferind laude pentru talentele ori stilul altor oameni, ceea ce este un lucru bun. Însă când vine vorba despre noi înșine, nu ni se mai pare atât de natural. Fie că îți place sau nu, vei fi nevoit să îți petreci viața cu tine însuți, deci nu ignora valoarea pe care o ai!

Dumnezeu a creat pe fiecare din noi cu diferite talente sau abilități, în imaginea Lui și după asemănarea Lui, de aceea se gândește la noi cu dragoste. El cunoaște potențialul pe care tu îl ai, de aceea a lăsat în Cuvânt atât de multe pasaje care să-ți amintească despre cât ești de valoros, fiindcă știa că s-ar putea să uiți.

Să crezi în potențialul tău și aprecierea pentru felul în care ai fost creat este vital. De câte ori ai evitat să încerci lucruri noi pentru că te-ai gândit că nu ești suficient de bun? Uneori pierdem oportunități grozave din cauza faptului că nu ne credem capabili. Îmi doresc ca fiecare din noi să înceapă acest nou an cu binecuvântare, nu îndoială. Acesta este un an în care să ne sporim încrederea, nu să ne temem. Acesta este anul în care să accepți noi provocări deoarece „tot ceea ce îți dorești să împlinești se află dincolo de teamă.” (Jack Canfield).

Iată câteva mici sfaturi care te pot ajuta:

1. Gândește-te că poți. Totul începe în mintea ta, de aceea este important să avem o mentalitate bună. Primul pas spre a obține ceea ce îți propui este să crezi că poți.

2. Vorbește cu oamenii care te iubesc. Cei care te apreciază pot, de obicei, să vadă lucruri pe care tu nu le observi la tine și astfel să îți amintească valoarea pe are o ai. Caută să te înconjori de oameni care te fac să te simți iubit și apreciat (cum face Dumnezeu).

3. Găsește acel domeniu care te pasionează ori la care te pricepi foarte bine. Este mult mai ușor, ba chiar este mult mai plăcut să lupți pentru ceea ce faci cu dragoste. Asigură-te că lupți pentru lucrurile de care ești cu adevărat fascinat și vei vedea că dorința și munca depusă crește imediat.

4. Crede ceea ce spune Dumnezeu despre tine. Ești atât de important pentru Dumnezeu încât, dacă ai fi fost doar tu pe pământ, Isus și-ar fi dat viața doar pentru tine. În Biblie găsim multe versete dedicate în special ție. Dumnezeu îți spune că ești iubit, că ești puternic, că ai valoare și că ești capabil. Dacă Regele acestui univers crede în tine, tu de ce nu ai crede?

Astăzi poți alege să nu te mai îndoiești de tine însuți. Poate acesta este anul în care vei vedea în oglindă pe cineva care este frumos și creat minunat în imaginea lui Hristos. Nu permite ca teama sau nesiguranța să preia controlul vieții tale, Dumnezeu este deja în control.

Idee de activitate: Identifică trei lucruri pe care le găsești greu de apreciat la tine. Ceea ce poți să schimbi, schimbă. Ceea ce nu poți să schimbi, iubește.

Leslie Ramirez

Ziua 2Ziua 4

Despre acest plan

New Year, Same God

A sosit un nou an și, odată cu el, noi obiective și rezoluții pe care dorim să le îndeplinim. Totul s-a schimbat în lume; cu toate acestea, avem același Dumnezeu atotputernic care este capabil să ne ofere un an binecuvântat. Vino alături de noi în aceste 4 zile care ne vor ajuta să începem anul cu un scop.

More

Mulțumim Leslie Ramírez Lázaro pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vizitați: https://aboutleslierl.web.app/