Isus, totul pentru noiMostră
Săptămâna 4 - Miercuri
Citește: Evrei 9:11-14
SORA: Evrei 9:13-14
Căci, dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţarea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui Viu!
Sacrificiile făcute în perioada Vechiului Testament erau imperfecte, dar eficiente. Scopul lor era să le arate oamenilor că păcatul avea consecințe. Orice ofensă adusă lui Dumnezeu, comunității sau altei persoane necesita moartea unui animal, indiferent că era o vacă sau o pasăre mică. Aceste sacrificii îl curățau pentru o perioadă pe cel care o aducea, permițându-i să se întoarcă la închinarea comună fără teamă sau fără sentimente de vinovăție.
În sistemul de jertfe, moartea unui animal acoperea plata păcatului. Animalele erau jertfite pentru cei care comiteau un păcat. Animalul prelua pedeapsa pentru păcatul unei persoane. Isus s-a oferit pe Sine însuși ca jertfă – nu pentru păcatele Sale, pentru că El nu a avut păcat, ci ca înlocuitor pentru păcatele întregii omeniri. Isus nu era vinovat, dar a preluat păcatele și vina omenirii o dată pentru totdeauna. Natura Sa eterna I-a permis să ne curățească păcatul pentru veșnicie, astfel că nu a mai fost necesară nicio jertfă animală, care să acopere plata păcatelor noastre.
Dacă jertfa animalelor era considerată o plată pentru păcate, cu atât mai mult a reușit jertfa eternă, perfectă a lui Hristos să acopere datoria păcatului pe care o purtăm. Isus ne-a curățat și purificat conștiința pe vecie! Ne putem închina lui Dumnezeu plini de libertate, știind că nu vom mai fi pedepsiți sau judecați pentru păcatele noastre.
Rugăciune
Doamne Isuse, cred că Sacrificiul Tău este suficient. Tu ai plătit ce datoram pentru păcatele mele. Cred că lucrarea Ta m-a curățit o dată pentru totdeauna de păcat. Mulțumesc că Te-ai jertfit, ca să pot trăi în libertate, ca pot avea o relație cu Tine. Amin.
Scriptura
Despre acest plan
Isus este totul pentru noi. Este Marele nostru Preot, care ne susține cauza înaintea lui Dumnezeu. Cartea Evrei vorbește pe fiecare pagină despre supremația lui Hristos, care nu este superior doar oricărui lucru în care am vrea să ne punem încrederea, ci este și Creatorul și susținătorul tuturor lucrurilor și a cărui slujire Lui ne salvează, ne deschide drumul pentru a avea o relație cu Dumnezeu.
More
Am dori să mulțumim lui Love God Great - Romanian pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informatii va rugam vizitati: https://lovegodgreatly.com/romanian/