A înțelege SabatulMostră
Ceea ce este Sabatul
Geneza 2:2-3 este locul unde este menționat pentru prima dată conceptul de Sabat. Dumnezeu Creatorul, tocmai terminase întreaga creație, și după aceea s-a odihnit. În limba ebraică, în original, cuvântul pentru „s-a odihnit” este șabat, și înseamnă a te opri din lucru. Și asta exact ceea ce Dumnezeu a făcut. Și asta nu pentru că era obosit sau extenuat, deoarece crearea lumii nu l-a afectat pe Dumnezeu. El s-a odihnit, pur și simplu deoarece lucrarea ce El a înfăptuit-o în cele șase zile antecedente s-a încheiat. De aici și conceptul de Sabat.
Haide să derulăm în față cu câteva secole, în Exod 20. În acest capitol, Moise a primit cele zece porunci pentru poporul evreu. Dintre cele 10 porunci enumerate, a patra a avut cele mai multe detalii. Spune:
Adu‑ți aminte de ziua de Sabat, ca s‑o sfințești. Să lucrezi șase zile și să‑ți faci toată lucrarea ta, dar ziua a șaptea este Sabatul Domnului, Dumnezeul tău. Să nu faci nicio lucrare nici tu, nici fiul tău sau fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vitele tale și nici străinul care locuiește în cetatea ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul, marea și tot ce este în ele, dar în ziua a șaptea S‑a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua de Sabat și a sfințit‑o. Exod 20:8-11 NTR
A onora Sabatul înseamnă a-l „ține sfânt,” și sfânt înseamnă pus deoparte. Deci, Sabatul nostru ar trebui să arate diferit de celelalte șase zile ale săptămâni. Când ne străduim să ținem Sabatul, este în ultimul rând, pentru binele nostru.
Odihna arată diferit pentru fiecare. Poate că tu ești tipul de om căruia nu-i place doar să lenevească în ziua liberă, ci preferi să fii activ și să-ți petreci timpul cu prietenii. Sau poate că nu ai atâta nevoie de odihnă fizică, ci emoțională și mentală. Atunci alege să te detașezi de tot ceea ce te face să fii conectat și ceea ce te golește în celelalte șase zile. Indiferent de ceea ce este odihnitor pentru tine, atunci așa să-ți petreci timpul în Sabatul tău.
Petrece timp gândindu-te la ceea ce te reumple după ce ai petrecut șase zile muncind. Și nu te îngrijora dacă „nu-ți iese” de fiecare dată. Dumnezeu nu se mânie pe tine că nu ai ținut Sabatul. Nu este pentru El, este pentru tine! Continuă să practici modul în care să de odihnești de Sabat.
Scriptura
Despre acest plan
Majoritate dintre noi lucrăm prea mult, așa că acest concept de Sabat nu putea fi mai important. A onora Sabatul înseamnă „al ține sfânt” și sfânt înseamnă „pus deoparte”. Sabatul nostru ar trebui să arate diferit de celelalte șase zile ale săptămânii. În acest plan, vom discuta ceea ce este, ceea ce nu este, cum arată astăzi și ne vom descoperi adevărata odihnă în Isus.
More