YouVersion
Pictograma căutare

Caută-L pe Dumnezeu în încercareMostră

Seek God Through It

Ziua 1 din 10

Viața ne pune în fața multor provocări, iar pentru unii oameni, acestea încep la o vârstă fragedă. De la vârsta de 5 ani la 18 ani, m-am luptat cu gânduri suicidare, cu furia, depresia și anxietatea. Chiar și după ce mi-am dat inima lui Cristos, am continuat să mă confrunt cu deznădejdea. Am auzit multe mesaje despre credință și despre dragostea lui Dumnezeu care m-au consolat, dar niciodată nu m-au schimbat. Realitatea era că acele mesaje erau mai degrabă ca niște energizante care mă ajutau să trec peste săptămâna ce urma. Întunericul, depresia, anxietatea și încercarea mea de a trăi și de a ierta erau încă foarte prezente.

De multe ori încercam să mă forțez să am credință și să-mi examinez suferințele. Nu voiam să fiu o creștină deprimată. Am fost o atee deprimată, așa că, a fi o creștină deprimată nu avea sens (pot să mă „descurc” singură).

Abia când am început să-L caut pe Dumnezeu am descoperit că pacea este posibilă și că ea își are locuința în prezența Lui.

Pacea lui Dumnezeu este ceva în care continuăm să creștem, prin călăuzirea Duhului Sfânt.

Cred că persoana la care ne putem raporta cel mai mult atunci când vine vorba de traume și depresii este Iov - un om care a spus în repetate rânduri că și-ar fi dorit să nu se fi născut niciodată. Viața l-a făcut să simtă că nu merită să fie trăită.

Ai vreodată impresia că veștile rele nu par să se sfârșească? Că indiferent de ceea ce faci sau nu faci, viața continuă să te rănească, să te umilească? În aceste momente trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu, chiar și atunci când nu vrem să o facem.

Crede-mă, a-L căuta pe Dumnezeu nu este atât de greu pe cât avem tendința să credem. A-L căuta pe Dumnezeu, la fel ca în cazul căutării a orice altceva, necesită doar angajament. Atunci când privim ceva ca fiind greu, suntem automat descurajați să ne luăm angajamente.

Începe să-L cauți pe Dumnezeu cu o mentalitate nouă: Mă voi bucura să fac lucrul acesta, nu cu vechea mentalitate: lucrul acesta este ceva strict și rigid.

Ziua: 1

  • Primul lucru dimineața, închină-I-Te Lui. Ultimul lucru seara, închină-I-Te Lui. Depinde de tine pentru cât timp. În timp ce te închini, concentrează-te pe cine este El.
Ziua 2

Despre acest plan

Seek God Through It

Depresie. Anxietate. Evenimentele traumatice ne afectează mental, emoțional și spiritual. În aceste perioade, a-L căuta pe Dumnezeu poate părea greu și de prisos. Acest plan de citire, „Caută-L pe Dumnezeu în încercare”, dorește să te încurajeze și să te învețe cum să fii proactiv în prezența lui Dumnezeu, astfel încât să poți experimenta pacea lui Dumnezeu, indiferent de circumstanțele în care te afli.

More

Mulțumim Brionna Nijah pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe detalii, vizitează: https://www.brionnanijah.com

Planuri asemănătoare