Luptând pentru unitate într-o lume dezbinatăMostră
Să începem cu începutul
Trăim într-o lume extrem de divizată. Există o linie ce a fost trasată pe nisip. Se pare că jumătate din noi suntem pe o parte, iar cealaltă jumătate se află pe cealaltă parte. În afară de acum, linia a devenit asemenea unui canion. Iar canionul continuă să se lărgească pentru că în fiecare an devenim din ce în ce mai divizați. Am ajuns în punctul în care a găsi un punct comun pare aproape imposibil. Acest lucru frânge inima lui Dumnezeu. Așadar, cum ar trebui să răspundem acestei separări ca și ucenici ai lui Isus?
În primul rând, trebuie să ne aducem aminte mereu să păstrăm lucrul principal, lucrul principal. Ce este acest lucru principal? Vestea bună a lui Isus. Evanghelia. Așadar, ce este Evanghelia și cum afectează modul în care gândim despre lucrurile ce ne separă, inclusiv politic?
Evanghelia este Vestea Bună ce prin viața, moartea și învierea lui Isus, Dumnezeu a devenit Rege—iar Împărăția Lui vine pe pământ precum este în cer. De ce este asta Vestea Bună? Pentru că Dumnezeul nostru este un rege mult mai diferit și mai bun decât conducătorii și liderii acestei lumi. Deoarece cu toții suntem invitați să facem parte din Împărăția Lui.
Ești invitat. Ei sunt invitați. Chiar și oamenii care susțin persoana aceea pe care tu nu o placi.
Când alegem să credem Vestea Bună a lui Isus și promitem fidelitatea noastră Regelui ceresc, atunci se schimbă totul. Evanghelia nu este numai un bilet de „ieșire gratis din închisoare." Evanghelia este o invitație la a fi salvat de păcat și la a restabili credința.
Deoarece Isus a fost Vestea Bună pentru noi, suntem chemați să fim Vestea Bună pentru ceilalți.
Chiar și în dezbaterile politice. Chiar și cu oamenii cu care nu suntem de acord. Chiar și cu oamenii pe care nu-i prea simpatizăm.
Când ne reamintim să păstrăm lucrul principal lucrul principal, se schimbă modul în care facem totul. Când amândoi credem și devenim Vestea Bună, nu ne putem abține în a fi diferiți.
De ce? Pentru că știm că nu contează cine stă în fruntea guvernului, Dumnezeul nostru este încă Rege.
Roagă-te: Doamne, ajută-mă să păstrez lucrul principal lucrul principal. Amintește-mi cât de bun ești. Ajută-mă să urmez exemplul lui Isus și să devin Vestea Bună pentru ceilalți așa cum El a fost Vestea Bună pentru mine. Amin.
Despre acest plan
Cum reușești să-L urmezi pe Isus cu credincioșie în această lume împărțită? Într-o lume în care fiecare problemă a devenit o bătălie dintre „noi” și „ei”, este mai important ca niciodată să ne amintim orice s-ar întâmpla, Isus încă este pe tron. Învață cum să răspunzi unei lumi ce devine din ce în ce mai divizată ca și ucenic al lui Isus.
More