YouVersion
Pictograma căutare

Oameni imperfecți ai Bibliei Mostră

Imperfect People in the Bible

Ziua 4 din 7

David

Greșeala cea mai mare a regelui David a avut loc pentru că a fost în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Întocmai. Când conducătorii și armata lui erau la război, conform cu 2 Samuel 11, David a rămas acasă. Un rege nu poate face aceasta niciodată. Sau cel puțin nu ar trebui. Pentru că David nu se afla unde trebuia, a făcut un lucru ce nu ar fi trebuit – cu soția altui bărbat. A încercat totul ca să își poată acoperi păcatul, inclusiv să plănuiască și să comită o crimă. Wow, nu-i așa?

Din cauza faptelor lui David, Natan, un profet, l-a confruntat cu păcatul său. Nu se obișnuia ca cineva cu o funcție atât de importantă în guvern să accepte mustrarea cuiva cu un rang mai prejos. Dar David a făcut-o. La fel de neobișnuit era ca el să își recunoască păcatul. Deși păcatul lui David a avut consecințe dezastruoase, a regretat păcatul comis și a muncit din greu să îndrepte lucrurile. 

Două idei principale din viața lui David:

Dumnezeu se uită la inimă
Deci, cunoscând toate lucrurile pe care David le-a făcut, de ce ar spune Dumnezeu că L-a ales pe David pentru inima lui? În 1 Samuel 13:14 NTR aflăm că Dumnezeu i-a spus lui Saul, regele din acea perioadă: „Acum însă domnia ta nu va mai dăinui. Domnul Şi-a găsit un om după inima Lui…” Pare ciudat ca Dumnezeu să spună că David este un om după inima lui Dumnezeu știind că tot el urma să facă acele lucruri îngrozitoare. Dar nu este aceasta o veste grozavă? Dumnezeu poate să nu iubească toate faptele noastre, dar Slavă Lui, El se uită la inima noastră! Știe că uneori facem lucruri la care nu ne-am gândit sau pe care nici nu am vrut să le facem. Dumnezeu știe că nu vom atinge niciodată perfecțiunea aici pe pământ și că vom face greșeli care ne vor costa mult. 

David nu și-a găsit scuze
Psalmul 51 a fost scris după ce profetul Natan l-a confruntat pe David despre adulterul său cu Batșeba. Înainte de aceasta, David părea că nu cunoaște faptele lui mizerabile. Totuși după aceea, și-a recunoscut vina pe deplin. Chiar dacă David a făcut niște lucruri îngrozitoare, întotdeauna și-a asumat responsabilitatea pentru alegerile lui greșite și nu a încercat să arunce vina asupra altei persoane. 

Așa cum am văzut în ziua 1, niciodată nu vom putea fi perfecți. Dumnezeu cunoaște asta și noi ar trebui să acceptăm. În schimb, să ne încredem că Dumnezeu vede inimile noastre chiar și atunci când greșim. Și atunci când o facem, să ne asumăm responsabilitatea pentru faptele noastre și să încercăm să îndreptăm lucrurile ce le-am făcut.

Ziua 3Ziua 5

Despre acest plan

Imperfect People in the Bible

Fie că ai dat-o-n bară mai mult sau mai puțin potrivit standardelor oamenilor, ești un prim candidat la a fi folosit de Dumnezeu. În acest plan de 7 zile, vom învăța despre șase persoane din Biblie pe care Dumnezeu le-a folosit, în ciuda locului de unde proveneau, a abilităților pe care le aveau sau a cât de mult rău au făcut.

More

Mulțumim YouVersion Originals pentru oferirea acestui plan. Pentru mai multe informații, accesează: https://youversion.com