YouVersion
Pictograma căutare

Visează măreț cu Bob GoffMostră

Dream Big with Bob Goff

Ziua 6 din 7

Când eșuezi lamentabil, nu ești singur. Biblia îți oferă o grămadă de oameni la care să te raportezi. Privește la Avraam, de exemplu. În Geneza poți observa cum el a continuat să meargă singur pe calea lui fără să-L consulte pe Dumnezeu mai întâi. Totuși Dumnezeu i-a spus lui Avraam că întreaga familie globală a credinței își va avea rădăcina în el. David a avut câteva eșecuri despre care toată lumea a auzit, inclusiv adulter și crimă. Totuși, genealogia lui Isus a venit prin el. Este descris chiar ca un om după inima lui Dumnezeu. Cât de ciudat este asta? 

Ca și cultură, am trimis președinți la plimbare și am excomunicat păstori pentru mult mai puțin. Moise a omorât un om, pentru Numele lui Dumnezeu, și totuși Dumnezeu l-a ales ca să transmită printr-o tablă de piatră cuvintele Sale despre cum trebuie să trăim. Mai apoi a condus un popor spre țara promisă. Dumnezeu ne arată, din nou și din nou, că eșecurile noastre nu ne descalifică; ele ne pregătesc.

Sincer, cei mai mulți oameni sunt mai îngrijorați că alții îi vor vedea eșuând decât sunt de eșec în sine. Așa că toți, într-o oarecare măsură, încercăm să ne comportăm ca și când nu dăm greș—niciodată. Încă nu am văzut pe social media o postare despre cineva care renunță la o relație sau care cedează unei tentații. Nu am văzut nicio poză cu vreun tip renunțând cu 50 de metrii înainte de vârf, copiind la un test, pierzându-și cumpătul, audiat de ANAF sau țipând la copilul său. 

Nevoia noastră de validare se poate juca cu mintea noastră. Ne întrebăm, suntem noi singurii care avem eșecuri, mici și mari, ce ne marchează zilele? Nu te lăsa păcălit să crezi că ești singurul care trebuie să se târască prin greutăți. Eșecul creează o invitație pe care prefăcătoria o va rata întotdeauna. Rupe un bilet sau două. E în regulă. De cealaltă parte a unui eșec epic poți găsi frumusețe și autenticitate la fel de epice, ce se pot naște doar din înțelegerea nevoii noastre disperate după dragoste, har și ajutor.  

Ziua 5Ziua 7

Despre acest plan

Dream Big with Bob Goff

Învață să-ți definești clar visurile. Identifică obstacolele care îți stau în cale. Vino cu un plan specific pentru a-ți atinge obiectivele. Dezvoltă instrumentele care te vor ajuta să acționezi conform planului.

More

Mulțumim HarperCollins/Zondervan/Thomas Nelson pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, te rugăm să accesezi: https://amzn.to/2UN6uWo