Înțelepciunea din poveștile Vechiului Testament Mostră
Natan îl mustră pe David
Povestea biblică a regelui David din 2 Samuel 11 este plină de șocuri, controverse și păcate. Pe măsură ce citim, putem vedea catastrofa de la depărtare și ne trezim că vrem să strigăm: „Hei, David, nu te uita la ea! Este căsătorită! Lucrul acesta nu va avea un final bun!” Dar, tot ce putem facem este să privim cum se desfășoară povestea și câte vieți au fost ruinate din cauza unui act de egoism al unui om. Întâlnirea neprevăzută a lui David cu Batșeba putea fi prevenită dacă el ar fi fost în locul potrivit la timpul potrivit.
Atunci când suntem cufundați în păcatul nostru, ne este greu să recunoaștem situația în care ne aflăm pentru că suntem atât de adânciți în ea. Și acesta este locul exact în care vrea inamicul nostru să rămânem. El este tatăl și autorul tuturor minciunilor, deci de ce nu ar vrea să rămânem blocați trăind cu acestea? De aceea este mportant să avem oamenii potriviți în viețile noastre.
Regele David avea un om evlavios în viața lui, numit Natan. Natan era un profet și îi spunea adevărul lui David. El a văzut cum s-a desfășurat situația cu Batșeba și a recunoscut faptul că David fusese înșelat. Natan trebuia să facă ceva ca să îi atragă atenția, așa că i-a spus o poveste (2 Samuel 12:2-4). Pe măsură ce Natan povestea, David s-a înfuriat și voia să îl facă pe omul din poveste să plătească pentru acțiunile sale. În acel moment, Natan a răspuns: „Tu ești omul acela!” El a continuat povestea și, câteva versete mai târziu, David a răspuns: „Am păcătuit împotriva Domnului.” (2 Samuel 12:13).
Partea frumoasă în această poveste urâtă este în faptul că David nu a acționat în mod defensiv ca răspuns la mustrarea lui Natan. El nu a inventat scuze și nici nu s-a comportat de parcă nu ar fi fost nicio problemă. Natan a adus păcatul în atenția lui David, el a recunoscut că a păcătuit și s-a pocăit înaintea Dumnezeului lui.
Cu toții ajungem în situații în care nu ar trebui să ne aflăm. Uneori, devenim leneși din punct de vedere spiritual și moral și ne trezim că suntem pe o cale pe care nu ar fi trebuit să ne aflăm niciodată. Alteori, ne aruncăm cu capul înainte în păcat și ne bucurăm de fiecare minut din acesta. Indiferent de cum ajungem în păcat, deseori facem lucruri pe care nu am fi crezut niciodată că le vom face. Este important să nu trăim în păcat. Și cel mai bun mod prin care putem face acest lucru este de a avea oamenii potriviți în viețile noastre.
Prieteni cărora nu le este frică să ne atragă atenția asupra păcatului nostru.
Prieteni care ne vor ajuta să luăm decizii onorabile.
Prieteni care se roagă pentru noi și împreună cu noi.
Prieteni care nu sunt întotdeauna de acord cu noi.
Prieteni care ne sprijină căsătoria și familia.
Prieteni care ne încurajează să devenim mai mult ca Isus.
Avem nevoie de influențe dumnezeiești în viețile noastre pentru că nu există foarte multe. Societatea este plină de influențe greșite, deci trebuie să ne asigurăm că oamenii care vorbesc cel mai tare în viețile noastre sunt oameni cu un caracter puternic, evlavios și cu un compas moral care se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu.
Despre acest plan
Uneori, Vechiul Testament poate fi mai greu de înțeles, dar conține foarte multe povești pline de înțelepciune aplicabilă. În acest plan de citire de 5 zile, ne vom afunda în povești ale Vechiului Testament - unele mai bine cunoscute decât altele - și vom găsi noi perspective care ne vor provoca și ne vor întări credința.
More