Cuvintele Contează - Puterea CuvintelorMostră
SĂPTĂMÂNA 1 - CUVINTELE CONTEAZĂ
Joi – Cine îți controlează gura?
Citește: Psalmul 59:12, Iacov 3:1-8
SORA: Iacov 3:7-8
Iacov 3.7-8 Căci orice fel de animale sălbatice, păsări, târâtoare sau viețuitoare ale mării pot fi îmblânzite și au fost îmblânzite de neamul omenesc, dar nimeni nu poate îmblânzi limba unui om. Ea este un rău de neliniștit , plin de un venin aducător de moarte.
Îmi place cât de vizual este Iacov, practic prin aceste versete ne spune că până și cea mai sălbatică bestie poate fi îmblânzită, dar niciun om nu-și poate îmblânzi limba. Oameni ca mine, care au tendința ca întâi să vorbească și apoi să se gândească, cunosc acest adevăr, dureros de bine.
Poate că limba este un mădular micuț al corpului nostru, dar are o putere imensă, comparată cu un foc devastator în puterea sa de a distruge. Este un mare instigator. Un foc poate porni de la o scânteie și totuși poate crește, încât să distrugă suprafețe mari. Cuvintele noastre, chiar și cele mai neînsemnate, neintenționate, au puterea să pornească un foc. Realizezi unde este problema în asta? Odată ce un foc a luat ființă, nu îl mai putem controla așa de ușor. Nu avem idee cât de mult va putea arde.
Hai să ne dăm silința să ne controlăm cuvintele care ne ies din gură. Arătăm că ne pasă de cei din jurul nostru, prin simplul fapt că suntem atenți la cuvintele folosite.
Oh, Doamne, vreau să te onorez cu fiecare cuvânt care-mi iese din gură. Ajută-mă să îmi îmblânzesc limba. Controlează-mi fiecare gând și fiecare vorbă și nu mă lăsa să păcătuiesc cu gura mea. În numele lui Isus, Amin
Scriptura
Despre acest plan
Nu e niciun secret că cuvintele noastre sunt importante, atât pentru cel care le spune, cât și pentru cel căruia îi sunt adresate. Cuvintele pot crește încrederea, pot încuraja și pot repara relații. Cuvintele pot de asemenea să distrugă prietenii, să deprecieze angajații și să creeze dubiu și nesiguranță. Ne rugăm ca după acest studiu de 4 săptămâni, să Îl onorăm pe Dumnezeu cu cuvintele pe care le spunem.
More
Dorim să mulțumim Iubirii Domnului - Română pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informatii va rugam vizitati: https://lovegodgreatly.com/romanian/