YouVersion
Pictograma căutare

Ce este justiția biblică?Mostră

What is Biblical Justice?

Ziua 4 din 4

Vorbele sunt de prisos  

Toate casele sunt construite pe fundații care susțin sau țin greutatea a tot ceea ce este construit pe ele. Scriptura spune că virtutea și dreptatea sunt fundamentul tronului lui Dumnezeu. De aici obțin definiția despre justiția biblică (aplicarea echitabilă și imparțială a regulii legii morale a lui Dumnezeu în societate). 

Dreptatea reprezintă standardele lui Dumnezeu pentru umanitate pe care El le-a stabilit în Scriptură, în timp ce justiția este un termen folosit pentru „ceea ce este corect” sau „așa cum ar trebui să fie”. Când le unești pe cele două, dreptatea biblică devine o acțiune de aplicare a standardelor morale ale lui Dumnezeu unul față de celălalt. Cu alte cuvinte, nu ar trebui să vorbim doar despre dreptate, ci trebuie să o exercităm. Acesta este motivul pentru care Scriptura ne poruncește „să facem dreptate”.

Dreptatea biblică se bazează pe căutarea bunăstării celor care nu sunt capabili să se apere pentru ei înșiși. De ce? Pentru că acestea sunt tipurile de persoane care frecvent sunt abuzate și tratate pe nedrept. Scriptura ne îndeamnă să arătăm grijă și să că ne pasă de cei săraci, văduve, orfani și străini. Se aplică, de asemenea, grupurilor de oameni care sunt vizați de opresiunea sistematică bazată pe rasă. Mai simplu spus, trebuie să apărăm și să căutăm bunăstarea celor care sunt cei mai vulnerabili să sufere din cauza nedreptății. Biblia ne spune „să facem bine tuturor”, deci dreptatea se extinde asupra oricui este tratat pe nedrept. Așadar, atunci când vedem situații care nu sunt corecte, ceea ce înseamnă că nu sunt în conformitate cu standardele morale ale lui Dumnezeu, este datoria noastră ca și creștini să luăm măsuri. Nu putem vorbi doar despre justiție; trebuie să facem dreptate. De aceea Mica 6:8 spune: „Fă dreptate.” Nu vorbește despre cum ar trebui sau cum nu ar trebui să ne simțim în fața justiției. Spune că trebuie să o facem. 

Care sunt modalitățile practice prin care poți „face dreptate” în viața ta?

Sperăm că acest plan te-a încurajat. Pentru a afla mai multe, apasă aici. 

Ziua 3

Despre acest plan

What is Biblical Justice?

În acest timp s-a acordat o mare atenție termenului de justiție și cu motive întemeiate. Justiția este esențială pentru ca societatea să prospere. Dar multe persoane resping dreptatea pentru că nu știu ce înseamnă. Cu toate acestea, există o viziune corectă a justiției care urmărește să protejeze libertatea individuală și să promoveze responsabilitatea individuală. În acest plan de citire de 4 zile, Dr. Tony Evans va examina adevărata dreptate biblică.

More

Mulțumim The Urban Alternative (Tony Evans) pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, te rugăm să vizitezi: https://tonyevans.org/