Tony Evans explică reconcilierea rasialăMostră
Furtul de identitate
Una dintre cele mai mari provocări, când este vorba de delicte, este furtul de identitate. Oamenii vor fura identitatea ta pentru scopurile lor frauduloase. Pretind că sunt persoana ta și fură lucrurile care ar trebui să fie ale tale. Satan este cel mai mare hoț de identitate din istorie. El dorește să îi fure pe credincioși de toate lucrurile minunate ce le avem în Isus. Una din căile prin care face aceasta este să ne facă confuzi în ce privește identitatea noastră. Această confuzie este motivul pentru care rasismul încă există și împăcarea dintre rase nu s-a realizat.
Noi ar trebui să ne găsim identitatea la crucea lui Cristos, dar Satan va încerca să ne găsim alte surse ale identități noastre, cum ar fi rasa. Tocmai de aceea vei auzi pe cineva spunând despre sine că este un creștin de culoare, un creștin alb, creștin hispanic sau un creștin asiatic. Din punct de vedere tehnic acest lucru este incorect, pentru că substantivul „creștin” este modificat de adjectivul „rasei”. Aceasta ar însemna că rasa ne schimbă statutul de creștini.
Cu toate acestea, identitatea noastră este în Cristos. Aceasta înseamnă că, cine suntem noi în Cristos ne face creștini, care se întâmplă să fim de culoare, albi, hispanici sau asiatici. Identitatea este foarte importantă pentru că modul cum te privești pe tine va determina acțiunile tale. Identitatea noastră este să fim în Cristos înainte de toate și toate celelalte ar trebui să vină după aceasta. Dumnezeu nu ne cere să renunțăm la cultura sau la rasa noastră, dar ne cere să nu lăsăm acestea să stea în calea angajamentului nostru față de Dumnezeu. Acceptă rasa ta. Acceptă cultura ta. Fii tu însuți, dar nu lăsa niciodată identitatea rasială să se amestece cu adevărul Scripturii.
Cum poți preveni ca identitatea ta rasială să nu denatureze Cuvântul lui Dumnezeu?
Scriptura
Despre acest plan
În loc să aleagă unitatea, mulți oameni abia acceptă celelalte rase. Pur și simplu nu doresc nici o relație cu alții pentru că nu îi suportă. În acest plan de 3 zile, Dr. Tony Evans ne va ajuta să ne îndepărtăm de această gândire rasistă și să învățăm să fim împăciuitori. Vom discuta despre soluția biblică în ce privește adevărata împăcare și de ce este absolut crucial ca să trăim în unitate în trupul lui Isus Cristos.
More