YouVersion
Pictograma căutare

Biruința cu Letitia WrightMostră

Overcoming With Letitia Wright

Ziua 2 din 3

Bine ai venit în ziua a doua! Astăzi, citește Ieremia 29:11.

Acest verset înseamnă atât de mult pentru mine, deoarece la începutul umblării mele cu Domnul, încercam să-mi descopăr identitatea în Hristos. A fost foarte greu să-i văd pe toți pur și simplu înflorind și simțindu-se în siguranță în credința lor, iar eu nu știam cine sunt. În acest timp, Dumnezeu mi-a dat acest verset. Practic, El îmi spunea că planurile Lui față de mine erau de pace, nu de nenorocire, pentru a-mi oferi un viitor și o speranță.

Acesta m-a făcut să am încredere în mine și să-mi concentrez mintea asupra viitorului meu, cunoscând felul în care Dumnezeu se gândește la mine. Planurile Lui sunt cu adevărat prețioase și iubitoare. Mi-a dat încredere să depășesc situațiile prin care treceam și să am speranță că viitorul meu va arăta luminos. Asta s-a întâmplat înainte ca filmele „să explodeze” și înainte ca să fiu cunoscută – tocmai devenisem o nouă creație în Hristos. El a folosit acest verset pentru a mă binecuvânta cu adevărat și pentru a-mi oferi acea încredere de care aveam nevoie.

Prin orice treci sau orice situație încerci să depășești, să știi că gândurile Lui față de tine sunt uimitoare – sunt prețioase. În verset vorbește despre planurile Lui pentru noi și nici măcar nu le poți număra – nu se compară cu nisipul care este pe malul mării. Sunt nesfârșite. Și asta îmi dă încredere că Tatăl ne iubește și El are grijă de noi.

Astăzi, lasă acest adevăr să te pătrundă.

Ziua 1Ziua 3

Despre acest plan

Overcoming With Letitia Wright

Alătură-te actriței Letitia Wright în noul ei plan video de 3 zile, Biruința, și lasă-o să te încurajeze cu aceleași versete care au ajutat-o să descopere victoria și încrederea în identitatea ei în Hristos.

More

Mulțumim Letitia Wright pentru oferirea acestui plan. Pentru mai multe informații, vizitează: https://www.instagram.com/letitiawright