YouVersion
Pictograma căutare

Când viața încearcă să te copleșeascăMostră

When Life Tries to Overwhelm You

Ziua 3 din 3

MERITĂ! 

Cu cât îl cunoști mai bine pe Dumnezeu, cu atât mai mult te vei bucura de viață deplină, vei primi ajutorul său și vei ieși învingător atunci când te simți copleșit. Să îl cunoști pe Dumnezeu necesită efort - să citești Cuvântul Său, să petreci timp în rugăciune, să trăiești o viață în ascultare - însă merită!  

Am primit recent o mărturie din partea unei femei a cărui soț suferă de boala Parkinson, iar în urmă cu câteva săptămâni m-a îndemnat să mă rog pentru el. Mai jos e o parte din ceea ce ea mi-a transmis: 

Nu știu cum să vă mulțumesc îndeajuns. V-am cerut, de curând, să vă rugați pentru soțul meu care are Parkinson. De atunci, lupta sa fizică s-a schimbat radical. În loc să se simtă apatic și abătut, a început să semene tot mai mult cu „cel dinainte” - plin de energie, participând, din nou, la activitățile bisericii, s-a întors la grădinărit și la activitățile în aer liber - trăind o viață mai bună și mai fericită. Medicamentele par să își facă mai bine efectul. Cuvântul „minune” nu e suficient ca să descrie ce s-a întâmplat. Nu vă pot mulțumi îndeajuns pentru rugăciuni.

În timp ce citeam mesajul acestei scumpe femei m-am gândit: „Ce bine e să îl cunoști pe Dumnezeu!” Probabil omului acestuia i s-a spus că nu mai există prea multă speranță pentru el din punct de vedere medical - însă iată ce a făcut Dumnezeu! Am fost o persoană străină pentru acest bărbat și pentru soția lui, însă când am stăruit cu ei în rugăciune pentru acest om (și poate și cu alții), iar Domnul ne-a ascultat și ne-a răspuns!

Atunci când îl cunoaștem pe El, putem să îl recunoaștem ca Vindecător, Sprijinitor, Mângâietor, Biruitor și Prieten. Nu suntem ca aceia fără Cristos, fără de speranță și fără de sprijin (Efeseni 2:12). Ci ne putem bizui pe dragostea Tatălui nostru și pe puterea sa de vindecare pentru a birui încercările și necazurile care încearcă să ne copleșească. 

Umblând aproape de Dumnezeu vei avea de câștigat în toate domeniile vieții. Desigur, e nevoie de efort spiritual pentru a petrece timp în prezența Sa, pentru a birui ispita, pentru a trăi o viață după placul lui Dumnezeu, iar unii oameni ar putea fi de părere că a-și preda viața pentru a se adăposti mai mult în El e o cerință mult prea mare (Marcu 8:34, 35). Însă nu e! E înțeleaptă, spune Biblia, și pe deasupra, răsplata e mai mare decât orice sacrificiu pe care l-am putea face vreodată. Merită cu adevărat! 

Ți-a fost folositor acest plan? Este un pasaj din cartea mea “Closer Than You Ever Imagined: Experiencing the Deep Relationship With God You Always Wanted.” Poți să citești prima parte aici.


Ziua 2

Despre acest plan

When Life Tries to Overwhelm You

Trăim în vremuri tulburi, iar viața poate să devină necruțătoare. E ușor să devii copleșit. Însă Dumnezeu nu este uimit de condiția în care te afli și a făcut o cale pentru tine ca să ieși mereu învingător. Cu cât te vei apropia mai mult de El, cu atât mai ușor vei avea trecere înaintea Lui, ca să primești răspunsuri în orice situație.

More

Dorim să mulțumim lui Karen Jensen Salisbury pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, te rugăm să vizitezi http://karenjensen.org