YouVersion
Pictograma căutare

Învingător: Găsește forța în momentele greleMostră

Overcomer: Finding Strength in Hard Seasons

Ziua 1 din 4

Puterea de a suporta

Te-ai aflat vreodată într-un sezon greu care nu părea să se termine? Poate că ai fost deposedat de confortul cu care te-ai obișnuit sau poate că te-ai luptat cu sentimente de dezamăgire sau înfrângere. Indiferent cu ce te-ai confruntat, nu ești singur(ă) în experiența asta. 

Iov: și-a pierdut averea, resursele, autoritatea, familia, sănătatea și prieteniile. 

Profetul Ieremia: și-a privit țara în timp ce se destrăma și prietenii în timp ce erau târâți în exil. 

Profetul Isaia: se presupune că a fost tăiat în două cu ferestrăul, pentru că a profetizat. A murit fără să-l vadă pe Mântuitorul despre care a vorbit. 

Cei doisprezece apostoli: au îndurat tentative de asasinare, persecuție, înfometare, închisoare, izolare, boală și moarte. Toți au murit așteptând reîntoarcerea lui Cristos. 

Scriptura este plină de relatări ale oamenilor care au îndurat dureri imense, suferință, greutăți și pierderi imense. Dar acești oameni au perseverat pentru că știau că nimic - nici măcar moartea - nu îi putea ține departe de promisiunile eterne ale lui Dumnezeu. 

Pentru că lumea noastră este decăzută, se întâmplă lucruri rele. Atunci când ne regăsim în situații care sunt în afara controlului nostru, dezamăgirea este firească și durerea este necesară. 

Dar Isus poate transforma chiar și momentele extrem de grele, de suferință profundă, durere și dezamăgire în dovezi uimitoare ale bunătății și harului Său. 

În următoarele trei zile, meditează cu noi despre viața mai multor personaje biblice care au îndurat cu fidelitate perioade grele. Haideți, să descoperim împreună cum Dumnezeu a folosit durerea lor pentru scopuri mărețe.

Ziua 2

Despre acest plan

Overcomer: Finding Strength in Hard Seasons

Depășirea perioadelor dificile poate părea imposibilă în momentul în care treci prin ele. Dar, din fericire, Dumnezeu este capabil să facă mai mult decât ceea ce cerem sau ne imaginăm. În acest plan de 4 zile, descoperă cum Dumnezeu îți poate răscumpăra durerea și dezamăgirea și poate să-i dea un scop.

More

Acest plan de citire original a fost creat și oferit de YouVersion.