Mame de neclintitMostră

„Te voi ține sus”

Am deschis ușa și ea stătea acolo cu mâinile pline de lucrurile mele favorite.

„Nu eram sigură ce îți place, așa că am luat câte una din fiecare” spuse ea în timp ce mi-a dat un ceai dulce și o cutie de înghețată. M-a îmbrățișat așa de tare încât era să zdrobească bunătățile dintre noi.

„Sunt aici ca să îți spăl vasele” zise ea. Și-a lăsat jos pungile, a bătut palma cu fiica mea și s-a îndreptat spre bucătărie. Credeam că glumește, pentru că cine face asta? Mi-am amintit imaginea pe care am postat-o acum câteva ore pe Instagram cu chiuveta mea plină și coșurile de haine curate și neîmpăturite pe fundal. Fusese cu adevărat „una din acele săptămâni”. Am distribuit imaginea alături de un emoticon care face cu ochiul, dar pe dinăuntru simțeam că mă înec. Nu puteam face față copiilor mei, casei mele, haosului. Și acolo era ea, spălând vase în timp ce eu stăteam stupefiată.

Acest tip de oameni sunt puțini și rari, nu-i așa? Dar de ce? De ce nu suntem toți disponibili să dăm o mână de ajutor atunci când putem? Și nu e ca și cum ea avea nu știu câtă libertate - avea trei copii acasă. E nevoie de tot satul, cum se spune.

Când mă gândesc la o comunitate de neclintit - imaginea istorisirii din Exod 17 îmi vine în minte întotdeauna. Moise lupta un război, și atât timp cât toiagul său era ridicat în aer, ei câștigau. Dar devenise prea mult pentru el. Atunci oamenii săi, Aron și Hur, îi țineau mâinile ridicate. El rămânea ferm pentru că ei erau acolo fiind „satul” său și ajutându-l să rămână de neclintit în lupta sa.

Mâinile cui le poți ține ridicate? E incredibil ce diferență poți să faci doar prin a te face disponibil. Dacă cu toții ne-am ține unii pe alții, am crea o fundație de nezdruncinat pentru copii noștri. Uneori trebuie doar să facem un pas în față și să spunem „Te voi ține sus!”.