Scapă de anxietateMostră
Nu ești nebun
Nu vei câștiga niciodată.
Ești singur în această problemă.
Ai început să înnebunești.
Dușmanul vrea să crezi aceste minciuni. El vrea să crezi că ești singura persoană aflată în această bulă de întuneric. Vrea să crezi că nu există cale de scăpare… că suferința nu se va sfârși. El încearcă să te convingă chiar acum că niciodată nu vei mai avea o viață normală. Că de fapt ești nebun.
O mare realizare în călătoria eliberării mele de anxietate a fost când am învățat că nu sunt singur. Un prieten mi-a povestit despre un pastor pe care îl respectam foarte mult care a împărtășit un mesaj despre lupta lui cu depresia. La acel moment, nu auzisem despre nimeni care să se confrunte cu o situație ca a mea. Când am realizat că acest alt păstor a avut simptomele inițiale similare cu ale mele (simptome fizice „nebune"), un strat de speranță și-a făcut loc în inima mea. Chiar dacă lucrurile nu s-au schimbat instant, am fost încurajat să știu că cineva a supraviețuit să poată vorbi despre asta.
Nu am avut parte de o schimbare imediată. Dar am ieșit din noapte la lumina zilei. Lupta mea m-a făcut neputincios luni la rând și nici după aceea anxietatea nu a dispărut complet. De fapt, ca să fiu sincer, în unele zile acel sentiment obositor de anxietate încă mă urmărește. Diferența este că acum știu ce înseamnă și știu cănumă va înfrânge.
Și cred, prin puterea numelui lui Isus, că nu te va înfrânge nici pe tine. Diavolul poate pândi prin jur, pentru a devora pe cineva. Dar Isus este un Rege-leu care răcnește, și El este cu tine în valea numităa umbrei morții.
Cheamă-l pe Isus chiar și acum. Apelează la numele Lui puternic. Mulțumește-i că El este cu tine. Spune-i că ai încredere că te va conduce din nou spre lumină.
Dacă îmi permiți, aș vrea să proclam acest lucru peste viața ta astăzi prin următoarea rugăciune:
Tată, aduc înaintea Ta pe prietenul meu care citește asta chiar acum, în special pe cel care crede că nu mai are cine să îl ajute. Proclam puternicul nume a lui Isus din Nazaret peste situația lui. Te rog fă să strălucească adevărul prin pânza disperării și lasă-l să te vadă pe Tine că ești chiar acolo cu el în mijlocul întunericului. Îți mulțumesc că Tu promiți să îl faci biruitor dacă își va pune încrederea în Tine. Isus, Tu ești mai mare decât orice încearcă să îl înfrângă. Ocrotește. Protejează. Trezește. Restaurează.Pentru marea Ta glorie, amin.
Scriptura
Despre acest plan
Anxietatea poate fi frica de pe umerii tăi, îngrijorarea care te însoțește mereu sau groaza care îți îngreunează viața. Pentru mulți, este un uriaș puternic care ar vrea să crezi că viața ta nu va mai fi niciodată normală. Pe parcursul următoarelor șapte zile, ne vom aținti privirea spre cineva mai mare și mult mai puternic - Isus, nimicitorul de uriași.
More