Victorie asupra anxietății Mostră

Confruntarea anxietății

Acum că am vorbit despre ce este anxietatea, de ce ar trebui să o evităm și despre efectele devastatoare pe care le poate avea asupra sănătății noastre, permite-mi să-ți pun câteva întrebări: cum te descurci cu anxietatea? Există ceva ce iei sau este vreo relație de care depinzi pentru a o duce mai ușor? Sau pur și simplu îți ignori gândurile și sentimentele anxioase, sperând că vor dispărea de la sine?

Mulți oameni pe care îi întâlnesc aleg să se îngrijoreze continuu de necazurile lor în loc să-și îndrepte atenția către purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Ei rămân neliniștiți cu privire la viitor și nu sunt capabili să se gândească la altceva decât la provocările dificile din fața lor. Temerile lor sunt copleșitoare și adesea se simt de neînvins. În consecință, concentrarea neîncetată asupra problemelor lor îi face să simtă că viața lor nu se va îmbunătăți niciodată.

Dacă ți se pare cunoscut ceva din aceste lucruri, permite-mi să te asigur că nervozitatea continuă pe care o simți nu este de la Dumnezeu (2 Tim. 1:7). Domnul nu a intenționat niciodată ca să înduri un atac necruțător de anxietate. În schimb, El vrea ca tu să faci față grijilor și temerilor tale, având încredere în El în fiecare aspect al vieții tale.

În Matei 6:25-34, Isus ne învață despre îngrijorarea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru noi. El nu a negat faptul că anxietatea există, dar a subliniat două adevăruri semnificative pe care este important să le remarcăm:

1. Frica nu realizează nimic valoros.

2. Încrederea în Dumnezeu diminuează frica.

A fost o perioadă în viața mea când m-am confruntat cu un impediment teribil în calea credinței mele. Nu puteam să înțeleg de ce mă luptam sau de ce eram atât de agitat – totul în viața mea părea să meargă bine. Îmi amintesc că m-am rugat în mod repetat ca Domnul să mă ajute să am mai multă încredere în El. Dar, indiferent de motiv, nu am putut sparge zidul imposibil care mă împiedica să mă bazez pe El pe deplin.

În cele din urmă, am cerut ajutor unor prieteni înțelepți care Îl iubeau pe Dumnezeu. Știam că îmi vor da un sfat excelent. Ei s-au angajat să rămână cu mine – rugându-se și discutând despre evenimentele vieții mele – până când Tatăl ne-a arătat ce se întâmplă și de unde venea anxietatea mea.

Ne-am întâlnit și am discutat în decurs de câteva zile. Am povestit tot ce mi-am putut aminti despre istoria mea personală. Eram hotărât să nu fug de problemă, ci, în schimb, să o înfrunt direct, eliminând-o odată pentru totdeauna. Le-am spus prietenilor mei de încredere tot ce știam să le spun și nu am ascuns nimic.

Apoi, unul dintre prietenii mei mi-a pus o întrebare pe care nu o voi uita niciodată: „Imaginează-ți că tatăl tău tocmai te-a luat în brațe și te-a ținut. Ce simți?” A mers direct la miezul problemei mele și am izbucnit în plâns. Nu m-am putut opri din plâns o vreme.

Tatăl meu murise când eu aveam doar nouă luni. Pierderea lui la o vârstă atât de fragedă a creat o zonă profundă de gol, frică și incertitudine în mine, despre care nici măcar nu mi-am dat seama că există. Când m-am așezat, prietenul meu m-a întrebat din nou: „Ce simți, Charles?” M-am gândit o clipă, apoi am răspuns: „Mă simt bine, în siguranță și acceptat. Mă simt iubit.” Pentru prima dată am înțeles că Dumnezeu mă iubește – că pot avea o relație reală, personală cu El, dincolo de mântuire. Te rog să nu uiți că am predicat despre iubirea necondiționată a Domnului toată viața mea. Am crezut asta cu mintea mea, dar nu am experimentat-o ​​niciodată în adâncul sufletului meu până în ziua aceea.

Mi-am spus vreodată că Domnul nu mă iubește cu adevărat? Nu. M-am îndoit vreodată de iubirea lui Dumnezeu? Nu. Deci, ce a fost în mine care a creat acea incapacitate de a experimenta iubirea Tatălui într-un mod semnificativ?

A fost nevoia pe care o avea un băiețel pentru tatăl său pământesc, care nu a fost niciodată satisfăcută. Mintea mea a învățat să blocheze durerea, să se descurce fără prezența lui fizică și să supraviețuiască. Nimeni nu a fost de vină. Dar aveam nevoie de tatăl meu, iar asta a afectat modul în care mintea mea procesa informațiile despre Domnul. Cel mai uimitor lucru dintre toate a fost că nu aveam absolut nicio idee că acele modele de gândire autoprotectoare și anxietățile care stau la bază au existat chiar până când au fost expuse.

Imaginându-mi că Dumnezeu mă ține așa cum un tată pământesc își ține băiețelul era exact ceea ce aveam nevoie pentru a depăși blocajul. Dintr-odată, lupta mea cu Dumnezeu a avut sens și, în sfârșit, m-am simțit aproape de El. Recunoașterea prezenței Sale într-un mod atât de intens tangibil a deschis porțile unei profunde ușurări și bucurii – și mi-a schimbat complet întreaga viață și slujirea.

Prietene, nu știi ce nu știi despre tine. Niciunul dintre noi nu știe. Descoperirea rănilor ascunse și a neliniștilor din viața noastră necesită lucrarea Duhului Sfânt, care este capabil să ne examineze și să ne slujească în moduri extraordinare (Romani 8:26-27). Ai încredere în El că va descoperi acele locuri secrete de durere din tine și-ți va rezolva problema anxietății odată pentru totdeauna.