YouVersion
Pictograma căutare

Sunt generosMostră

I'm Generous

Ziua 4 din 4

Ești mai binecuvântat atunci când dăruiești

În cadrul Life.Church noi spunem adesea, „Vom conduce printr-o generozitate irațională.” Chiar credem că este mai ferice să dai decât să primești. În orice caz, această sintagmă este ceva ce a trebuit să învățăm, și încă învățăm.

În 2006, biserica a crescut atât de mult încât abia dacă mai țineam pasul cu toate cheltuielile necesare. Dar am avut, de asemenea, și mai multe biserici care ne-au cumpărat resursele. Conducerea noastră a hotărât să pună la dispoziție toate resursele disponibile, pentru orice biserică - gratuit. Videoclipuri, predici, materiale LifeGroup, programe pentru copii, și acum aplicații, planuri, și multe altele. Toate gratuit. Suntem onorați să știm că mai mult de 130,000 de biserici au descărcat resursele noastre gratuite anul trecut. Totuși, biserica care a avut cele mai multe beneficii se numește Life.Church.

Vocea bisericii noastre nu a fost cu mult diferită de o zeciuială. Cuvântul zeciuială provine din ebraică, din cuvântul care înseamnă „a zecea parte”. Prin intermediul Bibliei, ni se aduce aminte să returnăm a zecea parte lui Dumnezeu. Gândește-te la situația în care ai împrumuta o mașină de la un prieten, iar apoi ai returna acea mașină. Nu poți să consideri că ai dăruit acea mașină prietenului tău. Doar ai dat-o înapoi. Dumnezeu ne poartă de grijă, iar noi returnăm a zecea parte înapoi spre El. Dumnezeu poartă de grijă bisericii Life.Church, iar noi oferim ceea ce am creat către Biserica Lui globală.

În scrisoarea lui Pavel către liderii bisericii din Efes, despre care credea că va fi ultima, a ales să le amintească să lucreze din greu pentru a-i ajuta pe cei în nevoie. Apoi a confirmat cuvintele spuse printr-un citat spus de Isus, „Este mai ferice să dai decât să primești.” Poate pare că e un mod irațional de a trăi, dar e singurul răspuns rațional către minunatul dar al lui Hristos.

Încearcă asta: Dacă dai zeciuială, gândește-te cum ai putea să oferi mai mult din munca lui Dumnezeu, lumii. Dacă nu dai zeciuială, încearcă o perioadă de probă, și urmărește credincioșia lui Dumnezeu.

Ziua 3

Despre acest plan

I'm Generous

Atunci când ai decis să îți predai viața în mâna lui Dumnezeu, ai acceptat cel mai generos dar dintre toate. Acest plan biblic de patru zile din partea Life.Church te va ajuta să descoperi un răspuns rațional. Începe să citești partea patru din cele șase ale seriei Rămâi pozitiv.

More

Mulțumim Life.Church pentru furnizarea acest plan. Pentru mai multe informații vizitați www.life.church