O viață transformată: după divorțMostră

Când ți se întâmplă ție
Divorțul nu este ceea ce vrea Dumnezeu pentru noi. El a vrut ca mariajul să fie până când moartea ne va despărți, iar inima Lui se întristează când ne încălcăm promisiunea. Atunci când o căsătorie se termină prin divorț, doi oameni care deveniseră una sunt rupți unul de celălalt. Este o durere profundă pe care Dumnezeu nu a vrut niciodată să o experimentăm.
Îmi amintesc cum m-am simțit când soțul meu a cerut divorțul. A fost un amestec de șoc și durere. Eram complet amețită, încercând să reconciliez viața pe care credeam că o aveam cu cea pe care o descria el. Simțeam cum viața pe care o construisem cu atât de multă migală îmi alunecă printre degete. Nu puteam înțelege de ce. Nu puteam să-mi trag sufletul.
În zilele și săptămânile care au urmat, am încercat să-mi păstrez cumpătul și să merg înainte, în timp ce lumea se agita în jurul meu. Am început să mă consider o marfă stricată pe care nimeni altcineva nu și-ar dori-o vreodată. Mă simțeam murdară, vinovată și rușinată. M-am convins că nu eram suficientă, valoroasă sau demnă de iubire, pentru că altfel el ar fi rămas. M-am lăsat pradă fricii și am crezut că sunt prea bătrână pentru a mă recăsători și că voi fi mereu singură.
Poate că povestea ta este ca a mea și nu crezi că ești valoroasă pentru că el nu a rămas și nu a luptat pentru tine. Sau poate că nu crezi că ești demnă de iubire din cauza a ceea ce ai făcut și a pus capăt căsniciei tale. Indiferent de circumstanța ta, acele minciuni nu sunt adevărate. Indiferent dacă ai fost înșelată sau tu ai fost cea care a avut o aventură, ai fost lăsată sau ai plecat, tu tot ești prețioasă pentru Dumnezeu. Ești prețuită de Creatorul universului și El te iubește pentru că exiști.
În adâncul durerii noastre, Dumnezeu nu ne privește cu dispreț. În schimb, El alege să ne vadă prin lentila harului și să aibă milă de noi. Dumnezeul nostru este mai mare decât orice altceva din această lume. Dacă Îl lăsăm, El ne poate vindeca durerea, ne poate răscumpăra și ne poate folosi trecutul pentru a crea ceva frumos.
Isus, îți mulțumesc că nu ai renunțat niciodată la mine. Nu merit harul, mila și dragostea Ta, dar voi rămâne mereu recunoscătoare pentru asta. Doamne, vindecă această durere din adâncul meu. Eliberează-ma de vinovăție și rușine. Înlocuiește minciuna că nu sunt suficientă cu adevărul tău de a fi iubită de Tine. Ajută-mă să cred că sunt prețioasă, dorită și de neînlocuit. Îți mulțumesc că îmi reînnoiești sufletul și că nu mă lași niciodată singură. Arată-mi calea înainte și ajută-mă să Te urmez. În numele măreț al lui Isus, Amin.
Despre acest plan

Divorțul întristează inima lui Dumnezeu. El urăște să ne vadă în suferință și ancorați în vinovăție, rușine și teamă. În ciuda greșelilor noastre, El dorește ca noi să acceptăm harul Său și să știm că suntem prețuiți și de neînlocuit. Indiferent de circumstanțele în care te afli, acest plan te va ajuta să găsești vindecarea în urma divorțului tău, astfel încât să poți trăi viața răscumpărată pe care Dumnezeu o are pentru tine - una plină de speranță, bucurie și sens.
More