Rugăciuni periculoaseMostră
Întrerupe-mă
Pentru ce ne rugăm este important. Dar nu numai că este important, ci este și revelator.
Conținutul rugăciunilor noastre ne spune mai multe despre noi și relația noastră cu Dumnezeu decât și-ar imagina majoritatea oamenilor. Pentru ce ne rugăm reflectă ce credem despre Dumnezeu. Dacă majoritatea rugăciunilor sunt doar „despre noi” sau „ce contează pentru noi”, atunci conținutul rugăciunilor noastre ne comunică că noi credem, în adâncul ființei noastre, că Dumnezeu există doar pentru noi.
Așa că ia un moment și fă o analiză a rugăciunilor tale. Gândește-te la tot pentru ce te-ai rugat recent - nu din toată viața, doar ultimele șapte zile. Ia în considerare să scrii pe un carnețel sau să faci o notă în telefon și să treci toate lucrurile diferite care I le-ai solicitat lui Dumnezeu să le facă în ultima săptămână. Stai puțin și gândește-te la aceste lucruri. Îți amintești? Pentru ce te-ai rugat? Ce i-ai cerut lui Dumnezeu să facă?
Acum răspunde onest. Dacă Dumnezeu ar fi spus da la fiecare rugăciune a ta din ultimele zile, în ce fel lumea ar fi diferită?
Dacă rugăciunile tale au fost normale, dintre cele sigure, atunci probabil că ai avut o zi bună, ai ajuns acasă în siguranță, te-ai bucurat de un dublu cheeseburger, cartofi prăjiți și un Cola Zero.
Pentru ani de zile, dacă făceam o analiză a rugăciunilor mele, rezultatul ar fi fost unul dezgustător. Dacă Dumnezeu ar fi făcut în fiecare săptămână tot ce îi ceream, atunci lumea nu ar fi fost diferită cu nimic. Sincer, în unele săptămâni nu m-am rugat pentru nimic. În alte săptămâni, s-ar putea să mă fi rugat, dar rugăciunile erau doar despre mine și aceasta nu a schimbat cu nimic lucrurile importante.
Rugăciunile mele erau prea sigure.
Aveam acces la Creatorul și Susținătorul universului. Marele Eu sunt. Alfa și Omega. Începutul și Sfârșitul. Dumnezeul atot-puternic, prezent peste tot, atot-știutor care poate să trimită foc din cer, poate închide gura leilor înfometați, sau să potolească o furtună violentă. Și tot ce I-am cerut să facă a fost să mă țină în siguranță și să am o zi bună.
Pentru ani de zile, nu am dorit să fiu întrerupt. Dar după ce am început să mă rog rugăciuni mai periculoase, am descoperit că îndemnurile blânde ale lui Dumnezeu aveau să îmi întrerupă în mod regulat planurile mele egoiste și să mă direcționeze spre voia Sa eternă.
Credința mea este mai puternică.
Viața mea este mai bogată.
Inima mea este mai plină.
Gândește-te ce ar putea fi diferit dacă te-ai ruga cu mai multă transparență. Dacă ai risca mai mult. Dacă ai fi mai deschis la ce ar putea face Dumnezeu în interiorul tău, în loc doar să speri că va face ceva pentru tine. Ce ar fi dacă te-ai ruga rugăciuni îndrăznețe. Să visezi mai măreț. Să Îl urmezi pe Isus plin de curaj, cu o credință îndrăzneață și cu lepădare de sine?
Este timpul să schimbi modul cum te rogi. Este timpul să renunți la rugăciunile sigure, confortabile, predictibile și ușoare. Este timpul să te rogi cu curaj, să riști, să îți deschizi orizontul spre o destinație mai bună. Este momentul să începi să te rogi periculos. Este timpul să fi întrerupt.
Dacă îți dorești cu adevărat să faci o diferență pe pământ, ai nevoie de putere de sus. Dacă vrei ca viața ta să conteze, este timpul pentru rugăciuni mărețe, îndrăznețe și gălăgioase.
Caută-L pe Dumnezeu și visează măreț. Refuză să te temi de eșec. Este timpul pentru aventură. Să te încrezi. Să îndrăznești. Să crezi. Viața ta nu va fi tot timpul în siguranță. Dar fără credință, este imposibil să Îi fi plăcut lui Dumnezeu.
Pentru ce mai aștepți?
Află mai multe despre noua carte a lui Craig Groeschel, Rugăciuni Periculoase.
Despre acest plan
Ai obosit să te simți în siguranță referitor la credința ta? Ești gata să îți înfrunți temerile, să îți clădești credința și să îți eliberezi potențialul? Acest Plan biblic de 7 zile din cartea Rugăciuni Periculoase, a pastorului Bisericii Life.Church, Craig Groeschel, te provoacă să te rogi periculos - deoarece a-L urma pe Isus nu ar fi trebuit să fie niciodată despre a fi în siguranță.
More