DarulMostră
Laudă-L pe Isus pentru Cine este El— Regele nostru
Ai depus efort vreodată pentru a găsi cadoul perfect pentru cineva pe care-l iubești? Vrei ca să aibă însemnătate pentru ei pentru ca, astfel, să vadă cât de valoroși sunt pentru tine.
Înțelepții I-au dat lui Isus daruri care, după valoarea lor, par puțin neobișnuite, dar, care, arată într-un mod deosebit cine este Isus de fapt. Ei I-au adus aur, tămâie și smirnă. Este ușor să trecem peste acest aspect fără să-i acordăm atenție deosebită, dar aceste daruri au avut o semnificația care ne poate ajuta să ne deschidem inimile în această sărbătoare a Nașterii Domnului.
Împreună, acele daruri ne arată cine este Isus. Un Dumnezeu suveran, dar gata să sufere pentru a ne salva.
Există o mulțime de motive pe care înțelepții le-ar fi putut avea încât să aleagă aurul ca și dar pentru Isus. În primul rând, aurul este ceva ce i-ai oferi unui rege. Dar gândește-te la credința pe care au avut-o ca să ofere aur unui copil. Toți așteptau ca Dumnezeu să le trimită un rege. De fapt, oamenii din zilele lui Isus au vrut pe cineva care să le conducă țara—nu neapărat și inimile. În schimb, Dumnezeu a trimis un copil care să crească, să ne învețe cum să trăim și să moară pentru păcatele noastre în locul nostru.
Așadar, un copil nu era exact ceea ce poporul aștepta. Totuși, înțelepții I-au oferit aur, arătând că Isus este Regele nostru și este vrednic de laudă, jertfă și onoare.
De asemenea, aurul era semnificativ în Vechiul Testament. În cartea 1 Regi, îl vedem pe împăratul Solomon folosind aur în construcția templului pentru Dumnezeu. El avea instrucțiuni speciale pentru a ridica această casă deoarece acesta era un loc în care urma să locuiască Dumnezeu.
Înăuntrul templului erau diferite zone și locul din mijlocul casei era Locul Preasfânt sau Sfânta Sfintelor. În acel loc, preotul putea intra în prezența lui Dumnezeu pentru a aduce jertfă pentru popor. Pereții și altarul din acest loc sfânt erau din aur.
Când înțelepții I-au dăruit aur lui Isus, acesta a prevestit că Isus va face sacrificiul suprem pentru noi murind pe o cruce și ridicându-Se dintre cei morți după trei zile pentru ca noi astfel să putem alege să avem o relație cu Dumnezeu.
Acum, în timp ce înțelepții Îi dădeau aur lui Isus, El ne oferea un dar mult mai prețios. Înțelepții nu-și cumpărau acces la Dumnezeu. Niciun om, nu contează cât de important sau înstărit, nu-și poate permite aceasta. Isus Însuși de bună voie a plătit prețul pe care noi nu l-am fi putut vreodată plăti pentru ca noi să avem o relație personală cu Dumnezeu. Înțelepții I-au oferit aur lui Isus—dar Isus ne-a dat șansa unei relații cu Dumnezeu.
Singurul răspuns rezonabil pentru înțelepți a fost să-I ofere lui Isus ceea ce aveau ca un act extravagant de închinare. Putem urma exemplul lor și ne putem aminti că Isus este Regele nostru. Într-o perioadă care poate fi asociată cu graba, hai să punem pauză și să ne amintim cât de sfânt și uimitor este Dumnezeu ca să-Și trimită Fiul să fie cu noi.
Roagă-te:Dumnezeule, Îți mulțumesc pentru că L-ai trimis pe Isus ca să fie jertfa noastră supremă. Îți mulțumesc pentru că ești Regele regilor și Domnul domnilor. Amintește-mi de gloria Ta astăzi. În Numele lui Isus, amin!
Practică: Când te vei ruga astăzi, caută un loc în care să îți pleci genunchii și să îți amintești că Isus este Rege.
Despre acest plan
Este cel mai frumos timp al anului, dar, de cele mai multe ori, trecem grăbiți prin perioada sărbătorilor. De sărbătoarea Nașterii Domnului, ce ar fi dacă am valorifica minunea? În acest plan de 5 zile, urmărind seria pastorului Craig Groeschel, „Darul”, vom descoperi cum cele trei daruri oferite de înțelepți lui Isus, ne pot conduce astăzi către un loc al minunii și închinării.
More