YouVersion
Pictograma căutare

Pace pe Pământ: Un devoțional de 5 zile pentru postul CrăciunuluiMostră

Peace on Earth: A 5-Day Advent Devotional

Ziua 5 din 5

Astăzi citim Filipeni 4:1-9. Dintre toate pasajele din acest devoțional, acesta pare cel care are cea mai mică legătură cu nașterea Domnului, însă ne prezintă felul în care arată această pace când este trăită în comunitățile noastre.

Nu știm exact motivul conflictului dintre Euodia și Syntyche, dar rezolvarea acestuia și restaurarea unității în biserica lor este suficient de importantă pentru Pavel încât își ia din timpul lui pentru a li se adresa personal în această scrisoare publică trimisă bisericii.

Odată ce Pavel le încurajează pe aceste femei să își rezolve conflictul, revine la a predica întregii biserici, însă acea mică tangență ne spune ceva despre următoarele versete: ele nu sunt doar pentru oamenii care au totul sub control.

Pacea Domnului nu este doar pentru cei lipsiți de griji, neînțelegeri, stres și încercări. Pacea lui Dumnezeu își face apariția chiar în mijlocul problemelor noastre.

Așadar, ce facem cu stresul sau conflictele noastre Crăciunul acesta?

Începe prin a te bucura în Domnul. Poate că nu există bucurie în circumstanțele tale, iar asta este în regulă. Privește către Isus pentru a găsi o bucurie de durată.

Cere-I lui Dumnezeu să te ajute în a fi binevoitor față de cei din jurul tău. Cristos ne-a dăruit har și iertare, iar amintindu-ne aceasta putem să îi tratăm pe ceilalți cu milă și iertare.

Adu la Dumnezeu tot ce te macină - gândurile care te țin treaz noaptea, cele care te entuziasmează când te trezești dimineața și gândurile care îți ocupă restul timpului.

Ultimul verset din acest paragraf nu este ceva ce noi putem face. Este ceva ce Dumnezeu poate. Pe măsură ce căutăm pacea în relațiile cu cei din jur și venim la El cu rugăciunile și mulțumirile noastre, El ne dă pace nebună, irațională și minunată.

Ziua 4

Despre acest plan

Peace on Earth: A 5-Day Advent Devotional

Pentru unii, perioada Crăciunului poate fi plină de întristare, tragedie, durere și dezbinare. Cu toate acestea, Crăciunul sărbătorește venirea lui Dumnezeu ca om în mijlocul lumii noastre rănite, supărate și haotice pentru a ne aduce pace - pace între oameni și, cel mai important, pace cu Dumnezeu. Alătură-te nouă în această perioadă de post al Crăciunului pentru a ne uita la pacea adusă de Cristos.

More

Mulțumim LifeWay Christian Resources (Holman Bibles) pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vizitează: http://csbible.com