YouVersion
Pictograma căutare

Ai o rugăciune!Mostră

Ai o rugăciune!

Ziua 6 din 6

„Șase elemente cheie pentru o rugăciune sănătoasă și echilibrată - Partea a Doua”

4. Exprimă-ți nevoile și dorințele personale față de Dumnezeu și roagă-L să le   îndeplinească. „Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi...”

Iubirea lui Dumnezeu pentru tine este profundă, nesfârșită și necondiționată, comparată adesea în Biblie cu compasiunea unui tată iubitor față de copilul său. El dorește să comunice cu copilul Său (adică tu); vrea să audă despre viața ta, nevoile și dorințele tale, vrea să vii la El pentru acele nevoi. Dragostea Lui față de tine Îl face să te binecuvânteze mai mult decât ai putea spera. 

5. Roagă-L pe Dumnezeu să-ți ierte păcatele, fără a uita că este necesar să-i ierți pe alții care poate ți-au greșit. „Și iartă‑ne datoriile noastre, precum și noi iertăm datornicilor noștri! ”

A-L ruga pe Dumnezeu să ne ierte păcatele începe cu recunoașterea acelor păcate față de noi în primul rând și apoi mărturisirea lor față de Dumnezeu. 

„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate.” I Ioan 1:9 

Poți fi sigur că Dumnezeu te-a iertat și te-a curățat de păcate. Cu acea iertare vine și eliberarea de vină, rușine și condamnare. 

Însă Dumnezeu ne cere și ca, așa cum ne-a iertat El, să-i iertăm și noi pe alții care ne-au greșit. Așa cum primirea iertării din partea lui Dumnezeu aduce libertate, și iertarea altora aduce libertate - eliberarea de amărăciune, resentimente și astfel nu mai permitem suferințelor trecute să ne afecteze în continuare. 

Iertarea, atât primirea, cât și oferirea ei, este esențială pentru a trăi o viață liberă în Hristos. 

6. Roagă-te pentru călăuzirea lui Dumnezeu, să te ajute să eviți ispitele și situațiile care au efecte negative asupra Lui. „... Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.”

Dumnezeu ne-a   iertat păcatele și ne-a curățat de toate nedreptățile așa cum a promis în 1 Ioan 1:9, dar încă ne confruntăm cu ispite, trăind în această lume decăzută. Această parte din Tatăl Nostru subliniază importanța faptului că nu trebuie pur și simplu să ne odihnim și să ne resemnăm cu ceea ce ne oferă Dumnezeu, fără să ne gândim la importanța evitării păcatului pe viitor. Deși Dumnezeu elimină pedeapsa spirituală a păcatului iertându-ne, nu elimină neapărat consecințele negative ale păcatului. Din acest motiv, este important să cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru a evita ispita.

Zilnic, începe să-I oferi lui Dumnezeu tot timpul pe care I-l poți oferi cu bucurie prin intermediul rugăciunii. Dumnezeu nu are o normă pe care trebuie să o   îndeplinești zilnic. În plus, va fi o provocare uneori să rămâi atent și să eviți să „ațipești.” Nu te lăsa descurajat, să știi că vei fi binecuvântat de Dumnezeu dacă îți dedici timpul Lui prin rugăciune!

Ziua 5

Despre acest plan

Ai o rugăciune!

Descoperă principiile construirii unei vieți de rugăciune puternică și eficientă. Rugăciunea - comunicarea cu Dumnezeu la nivel personal - reprezintă cheia pentru a observa schimbări pozitive în viețile noastre și în mediul înconjurător. Extras din cartea „Din afara acestei lumi: Ghidul unui creștin pentru dezvoltare și scop” (Titlu original: „Out of This World: A Christian’s Guide to Growth and Purpose”) de David J. Swandt.

More

Dorim să mulțumim Twenty20 Faith, Inc. pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informatii va rugam vizitati:http://www.twenty20faith.org/yvdev3