Resetarea căsătoriei în 31 de zileMostră

Cel mai bun tip de căsnicie este acela unde frustrările de ieri nu afectează calitatea zilei de azi.
...
De atâte ori, a trebuit să îmi amintesc „să îmi aleg bătăliile". Îmi spun asta în minte foarte des atunci când Satan, sau chiar firea mea pământească, încearcă să mă supere, să mă agite cu ceva ce s-a întâmplat ieri, sau cu ceva ce a fost spus cu luni în urmă. Câteodată e atât de tentant să aduci în discuție trecutul, dar chiar nu merită. Nu doar pentru că pune tensiune pe căsnicia ta dar mai ales pentru că Dumnezeu nu face nicioadată așa cu noi. Altă întrebare pe care mi-o pun foarte des este „oare se merită?" Se merită să fur momentului sau chiar zilei bucuria pentru că mă gândesc încă la acel moment________? Nu, nu se merită. Acesta este unul din acele momente în care trebuie să renunț și să-L las pe Dumnezeu. Este unul din acele momente în care să Îl rog pe Dumnezeu să mă ajute să îmi scot din minte și din sistem acele gânduri, și să mă concentrez pe toată frumusețea și binecuvântările pe care le împărtășesc cu partenerul meu. Este unul din acele momente în care folosindu-mi autoritatea îi spun lui Satan că în Numele lui Isus să plece de la mine. Este o oportunitate să îi reamintesc că nu va face ce vrea în căsnicia mea. Nu folosi trecutul ca și muniție, lasă-l acolo unde îi e locul, în trecut. Mulțumește-i lui Dumnezeu pentru ziua de azi și arată-i partenerelui cât de mulțumitor ești că ai ocazia să o petreceți împreună.
Scriptura
Despre acest plan

Ai nevoie de un nou început în căsnicia ta? Implicați-vă în studiul Scripturii și reciproc pentru 31 de zile consecutive și priviți cum apare Isus!
More
Planuri asemănătoare

Frica - Experimentând pacea în momentele dificile

Costurile Împărăției

Prioritățile Împărăției

Anticiparea gloriei care va veni

Duhul Sfânt - Partenerul lui Isus | Podcast tematic

Deschiderea drumului către Împărăția lui Dumnezeu

Însemnări veterotestamentare

În așteptarea Binelui

Imn: Harul din povestea ta
