YouVersion
Pictograma căutare

Visul lui Dumnezeu pentru viața taMostră

God's Dream For Your Life

Ziua 9 din 19

Uneori, Dumnezeu îți întârzie visul încă din proiectare

Visele nu se îndeplinesc niciodată imediat. Întotdeauna există o perioadă de așteptare. Avraam a avut visul de a da naștere unei mari națiuni, iar el a așteptat 90 de ani înainte să i se spună măcar că urma să aibă un fiu. Noe a avut visul de a construi o arcă, dar a durat 120 de ani până la finalizare. Israeliții au fost scoși din Egipt și apoi au umblat timp de 40 de ani înainte să ajungă în Țara Promisă, deși distanța dintre Egipt și Israel poate fi străbătută în aproximativ două săptămâni.

La fel ca și israeliții, noi suntem uneori întârziați încă din proiectare. Dumnezeu folosește întârzierile pentru a ne pregăti. Fiecare vis are dificultăți. Dumnezeu știa că, dacă israeliții ar fi mers la război nepregătiți, ei nu ar fi făcut față, deci știa că avea nevoie de acel timp pentru a-i pregăti pentru războiul ce urma.

De asemenea, Dumnezeu folosește întârzierile pentru a ne încerca. Biblia spune în Deuteronom 8:2: „Adu-ți aminte de fiecare drum pe care Domnul, Dumnezeul tău, te-a condus prin pustie în acești patruzeci de ani, ca să te smerească, să te pună la încercare, să cunoască ce este în inima ta și să vadă dacă vezi poruncile Lui sau nu.” (NTR)

Așadar, atunci când visul este întârziat, cum ar trebui să răspunzi?

Nu te teme!

Aceasta este prima greșeală pe care au făcut-o israeliții. Deuteronom 1:28 spune: „Unde să ne suim? Frații noștri ne-au înmuiat inima, zicând: «Locuitorii țării sunt mai puternici și mai înalți decât noi.»” (NTR). Israeliții au avut suficientă credință încât să iasă din Egipt, însă nu au avut suficientă credință încât să intre în Țara Promisă. Le era teamă.

Problema cu frica este că te ține în pustie. Ea prelungește întârzierea. Multe dintre visele tale nu au fost niciodată îndeplinite, nu din cauza lui Dumnezeu, ci din cauza ta, pentru că nu ai avut curajul să pășești prin credință.

Antidotul pentru frică este de a ne concentra asupra prezenței lui Dumnezeu. Observă că Dumnezeu este cu tine. Atunci când te temi să îți urmezi visul pe care Dumnezeu ți l-a dat, trebuie să te concentrezi asupra prezenței lui Dumnezeu. El spune: „Deci nu te teme, căci Eu sunt cu tine!” (Isaia 41:10a NTR). El este cu tine acum, întotdeauna a fost cu tine și va continua să fie cu tine pentru totdeauna.

Poate că ești în etapa întârzierii chiar acum. Te-ai tot rugat pentru ceva, dar încă nu s-a întâmplat. Poate că începi să te gândești că Dumnezeu a uitat de tine.

Dumnezeu nu a uitat de tine! Este o întârziere încă din proiectare. Dumnezeu știe prin ce treci. El vrea să te zidească și vrea ca tu să înveți să ai încredere în El. Te poți baza pe El că te va ajuta. Nu te teme.

Ascultă învățătura de astăzi din partea pastorului Rick >>

Ziua 8Ziua 10

Despre acest plan

God's Dream For Your Life

Biblia spune în Matei 9:29: „Să vi se facă după credința voastră!”. Acesta este principiul de bază al marii aventuri de a-L urma pe Isus Cristos. Dumnezeu spune: „Ai ocazia să alegi cât de mult îți binecuvântez viața. Crezi, voi face. Crezi, voi binecuvânta.” Alătură-te pastorului Rick în această serie despre cum să crezi și să fii credincios visului lui Dumnezeu pentru viața ta.

More

Acest devoțional © 2015 de Rick Warren. Toate drepturile rezervate. Folosit cu permisiune