20/20: Văzut. Ales. Trimis. Autor: Christine Caine Mostră
PRIORITIZEAZĂ ULTIMA PORUNCĂ A LUI ISUS
Prin urmare, duceți-vă și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, și învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit! Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului! - Matei 28:19-20 NTR
Aceste versete sunt cunoscute și sub numele de marea trimitere, pentru că Dumnezeu ne-a trimis să „ne ducem și să facem ucenici”. Conform lui Matei, acestea sunt ultimele cuvinte pe care Isus le-a rostit înainte de a se înălța la cer.
Nu sunt ultimele cuvinte spuse de cineva întotdeauna importante? Când cineva își scrie testamentul, își înregistrează ultimele instrucțiuni. Așa-i că nu uităm niciodată aceste cuvinte?
Mama mea s-a stins din viață în aceeași zi în care am aniversat 50 de ani. Nick a organizat o petrecere minunată pentru mine la care s-au alăturat mulți prieteni. În drum spre casă am văzut mai multe apeluri nepreluate de la fratele meu, Andrew, și un mesaj scurt: „Mama nu mai este.” Nu voi uita cât de recunoscătoare am fost lui George, celălalt frate al meu, care a ajutat-o pe mama să mă apeleze cu camera video mai devreme în ziua aceea. I-am spus că o voi suna imediat după petrecere și îi voi spune toate detaliile despre cum a fost. Totdeauna voi prețui acea ultimă amintire pe care o am cu ea - fața ei, zâmbetul ei frumos și ultimele cuvinte pe care mi le-a spus: „Te iubesc”.
Cum aș putea să nu prețuiesc ultimele ei cuvinte?
Ai primit vreodată de la cineva ultimele cuvinte? Ce ai face dacă acele cuvinte ar conține o rugăminte, cum ar fi: „ai grijă de fratele tău”, sau: „ai grijă de mama ta în locul meu”? Nu ar deveni acea cerere o misiune pentru tine? Nu ar deveni cea mai mare prioritate pentru tine?
Nu ar fi timpul să facem din ultima poruncă a lui Isus cea mai mare prioritate?
Imaginează-ți ce s-ar întâmpla dacă I-am oferi lui Dumnezeu viețile noastre pentru a-și arăta compasiunea, puterea, prezența, adevărul și dragostea cunoscute? Ce s-ar întâmpla dacă oriunde ne-am duce, în orice interacțiune pe care am avea-o, am spune: „Doamne, sunt complet disponibil. Folosește-mă pe mine, folosește timpul meu, situația aceasta, pentru a-i apropria pe ceilalți de Tine”? Crezi că El ar răspunde acestei rugăciuni? Sunt sigură că da.
Dumnezeu ne-a ales pe mine și pe tine pentru a-L face cunoscut lumii. Nu există un plan B. Noi suntem planul Lui A. Să mergem și să facem din ultima lui poruncă cea mai mare prioritate în viața noastră.
RUGĂCIUNE
Doamne, oriunde merg azi, sunt complet disponibil. Folosește-mă în orice situație pentru a-i apropria pe alții de Tine. Sunt gata să merg să fac ucenici. În numele lui Isus mă rog, Amin.
Adaptat din 20/20: Văzut.Ales.Trimis de Christine Caine. Copyright © 2019 Christine Caine. Redactat cu permisiunea Lifeway Women. Toate drepturile rezervate.
Despre acest plan
Îți poți imagina cum ar fi să te simți atât de văzut de Dumnezeu încât nu poți să nu ii vezi pe ceilalți la fel? Îți poți imagina cum ar fi ca viața ta din fiecare zi să aibă un impact etern? Acest devoțional de 7 zile, scris de Christine Caine, te va ajuta să descoperi cum Dumnezeu te-a văzut, te-a ales și te-a trimis să îi remarci pe alții și să-i ajuți să știe că sunt văzuți de Dumnezeu.
More