Afirmațiile sinelui sau afirmarea Cuvintelor lui Dumnezeu? De Robin MeadowsMostră
AFIRMAȚIA SINELUI:
„Eu cred în mine.”
Ei, bine. Asta poate fi astăzi. Dar mâine s-ar putea să nu mai crezi așa, fiindcă nu mai simți astfel sau pentru că ai o stare de spirit proastă. Eu-l tău evoluează și ești într-o continuă schimbare. Încă devii. Gândurile pe care le am despre mine astăzi, pot fi diferite mâine, și, câteodată, gândurile mele mă duc în locuri întunecoase și nesănătoase.
Faptul că s-a încrezut în sine l-a aruncat pe fostul luceafăr strălucitor – Satan – afară din Prezența lui Dumnezeu, în locuința morților.
„Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănopții; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.’ Dar ai fost aruncat în Locuința morților, în adâncimile mormântului!” Isaia 14:12-15 VDC
Mândria și concentrarea asupra sa, l-au separat de la o relație cu Creatorul său. El a devenit centrat pe „EU” până la un punct de la care nu mai există întoarcere.
Noi toți credem în ceva, iar acțiunile și dorințele noastre urmează întotdeauna credinței noastre. Care este baza credinței tale? Te închini sinelui tău – creat? Sau închinarea ta este rezervată Creatorului tău care te-a creat și te iubește mai mult decât propria Sa viață?
Afirmarea sinelui, încrederea în sine, ne lasă, fie în lipsă, fie umflați de mândrie și aroganță. Afirmarea Cuvintelor lui Dumnezeu – adică a ne vedea prin Ochii lui Dumnezeu – ne oferă împlinirea și siguranța că suntem iubiți dincolo de înțelegerea noastră, chiar și atunci când greșim sau eșuăm.
Atunci când validarea ta este înrădăcinată doar în El, poți trăi fără teamă știind că te bazezi pe cineva care nu poate eșua niciodată – o Persoană puternică și nechimbătoare. Numele Lui este Isus și El nu te va părăsi niciodată. El este credincios chiar și atunci când tu nu ești. Adevărul Său este neclintit, iar dragostea Lui nu are limite. El este pentru tine, te vede și îi pasă de tine.
Când îți predai viața Lui și Îi permiți să te iubească drept fiică sau fiu ales al Lui, vei trăi în toată libertatea și plinătatea pe care El le are pentru tine. Tu esti preferatul(a) Lui. Crede asta.
„Nu știți că... voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț.”1 Corinteni 6:19-20. VDC
AFIRMAREA CUVINTELOR LUI DUMNEZEU:
„Cred în caracterul neschimbător al lui Isus în mine.
Te îndemn să citești versetele de astăzi din Versiunea Dumitru Cornilescu a Bibliei. (VDC)
Găsește și alte planuri de Robin Meadows pe YouVersion și luați legătura pe aici.
Despre acest plan
Încrederea în sine și dezvoltarea personală sunt concepte răspândite din cultura de azi. A fi conștient de sine, responsabil și să-ți cunoști punctele forte, dar și pe cele slabe este un plus în viață. Dar, s-ar putea, oare, ca aceste cunoscute afirmații ale sinelui să fie, pur și simplu, atât de departe de Adevăr, încât a le crede înseamnă să fii ținut departe de trăirea celei mai bune vieți pe care Dumnezeu a planificat-o pentru tine? Hai să ne cufundăm în studiul Scripturii, în timpul acestui plan de 6 zile de Robin Meadows, pentru a vedea ce ni se va revela.
More