Niciodată singuri: Găsirea libertății ca fii și fiice a unui Tată PerfectMostră

A doua zi:
Ce îți vine în minte când te gândești la Dumnezeu?
Teologul A. W. Tozer a spus că răspunsul nostru la această întrebare este cel mai important lucru despre noi. Deci, ce îți vine în minte când te gândești la Dumnezeu?
Unii dintre noi cred că Dumnezeu este acolo, dar nu este implicat cu adevărat în viața noastră. El a făcut pământul și l-a pus în mișcare, apoi s-a așezat și a privit cum se învârte singur.
Alții cred că Dumnezeu este practic un tip drăguț, care vrea ca toți să fim buni și să avem vieți bune, dar este un pic greu de urechi, imposibil de atins și practic prea slab pentru a face orice substanțial.
Iar alți oameni cred că Dumnezeu este un dictator nemilos, un ucigaș cosmic care ne ucide veselia și care există doar pentru a ne spune ce nu putem face.
Acestea, și multe alte imagini despre Dumnezeu, sunt comune, dar greșite. Dumnezeu nu este majordomul tău cosmic pe cer, bunicul tău care aude rău sau o forță nebuloasă îndepărtată. El este Tatăl nostru. În întreaga Scriptură, Dumnezeu se raportează la noi în primul rând ca Tată. Isus însuși, în cele patru Evanghelii - Matei, Marcu, Luca și Ioan - se referă la Dumnezeu ca Tată de 189 ori. În mod clar, este vital să vedem și să ne asociem cu Dumnezeu în acest fel.
Dar asta ne duce la a doua întrebare. Ce îți vine în minte când te gândești la Tată?
Experiențele noastre, bune sau rele, cu părinții noștri pământești determină în mare măsură modul în care răspundem la această întrebare. Din această cauză, „Tatăl” poate să nu vi se pară un titlu mai bun decât „ucigașul de veselie cosmic”, „bunicul care aude greu” sau „forța nebuloasă”. Dar, indiferent de experiențele noastre cu tăticii noștri pământești, cu toții am experimentat dorul unui tată perfect.
Gândește-te la acest dor. Cum ți-ai dorit întotdeauna ca să fie tatăl tău?
Iată vestea cea mai uimitoare și cea mai eliberatoare pentru tine și pentru mine astăzi: Dumnezeu este Tatăl perfect. El nu este doar o versiune mai mare a tatălui tău pământesc, ci este Tatăl perfect. El este răspunsul la fiecare dorință de acceptare, aprobare, sprijin și dragoste a unui tată pe care pe care ai experimentat-o vreodată.
Asta înseamnă că fiecare dintre noi - oricât de uimitori, absenți, abuzivi sau îndepărtați au fost sau sunt părinții noștri pământești - avem posibilitatea de a trăi ca fiice iubite și fii iubiți ai unui Tată perfect. Văzând pe Dumnezeu în felul acesta ne dă puterea de a transforma relația noastră cu El și cu părinții noștri pământești.
Scriptura
Despre acest plan

Louie Giglio, pastorul și fondatorul al „Passion Movement”, împărtășește în acest devoțional de 5 zile cum să înțelegem caracterul lui Dumnezeu în așa fel ca viața noastra să se schimbe - exact cum un Tată perfect vrea ca tu, fiul său iubit sau fiica sa iubită, să umble în libertate.
More