De ce Paștele?Mostră
Eliberare de la ce?
Isus a plătit, cu sângele Său curs pe cruce, prețul răscumpărării pentru a ne elibera.
Eliberați de vină
Indiferent dacă ne simțim vinovați sau nu, cu toții suntem vinovați înaintea lui Dumnezeu pentru că am încălcat poruncile Lui prin gândurile, vorbele sau faptele noastre. La fel ca și în cazul în care cineva comite o crimă și există o pedeapsă ce trebuie plătită, tot așa există o pedeapsă și pentru încălcarea poruncilor lui Dumnezeu. „Fiindcă plata păcatului este moartea” (Romani 6:23).
Rezultatul păcatelor pe care le săvârșim este moartea spirituală - despărțirea de Dumnezeu pentru veșnicie. Toți merităm să primim această pedeapsă. Pe cruce, Isus a suferit pedeapsa în locul nostru, astfel încât noi să putem fi iertați pe deplin și vina noastră să fie îndepărtată.
Eliberați de patimă
Isus a spus că „oricine face păcatul este sclav al păcatului” (Ioan 8:34). Isus a murit pentru a ne elibera de acea sclavie. Pe cruce, puterea acestei patimi a fost distrusă. Chiar dacă din când în când mai cădem, puterea acestei patimi a fost zdrobită când Isus ne-a eliberat.
Eliberați de frică
Isus a venit „pentru ca, prin moarte, să-l distrugă pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul, și să-i elibereze pe aceia care toată viața lor erau ținuți în sclavie prin frica de moarte” (Evrei 2:14-15). Nu trebuie să ne mai temem de moarte.
Moartea nu înseamnă sfârșitul pentru cei pe care Isus i-a eliberat. Mai degrabă, este poarta de acces către cer, unde vom fi eliberați chiar și de prezența păcatului. Atunci când Isus ne-a eliberat de frica morții, El ne-a eliberat și de toate celelalte frici.
Despre acest plan
De ce este Paștele atât de important? De ce există atât de mult interes pentru o persoană care s-a născut cu 2000 de ani în urmă? De ce sunt atât de mulți oameni încântați de Isus? De ce avem nevoie de El? De ce a venit? De ce a murit? De ce ar trebui cineva să depună efort pentru a afla lucrurile acestea? În acest plan de 5 zile, Nicky Gumbel împărtășește răspunsuri convingătoare la aceste întrebări.
More